Lucruri bune despre ţara mea...?

Se pare că Alexandra e o cititoare "fidea" (trebuia să pun ghilimele, nu ?) a blogului meu, drept pentru care mă provoacă cu subiecte noi: " Am aşadar o provocare: un post despre un lucru care te-a surprins placut în ultimul an în urbea (zona, judeţul, ţara - tu alegi) ta. Prea ne văitam, şi ne e ruşine cu ce avem, când depinde de noi sa nu fie ruşinos ".

Poate că are dreptate, câteodată aşa par şi eu - mi s-a mai spus. Nu ştiu dacă am scuze, dar unori mă simt incapabil să pot să schimb ceva în sensul acesta.

Să începem cu urbea... Are şi ea părţile ei frumoase - teatrul, de exemplu. E superb şi dacă ai o fire romantică, poate să-ţi materializeze ceva din imaginaţie. E o veritabilă poartă spre istorie, "miroase" a artă, e ... suberb! Are o acustică grozavă; dacă ai ureche fină şi asculţi un recital de pian (de exemplu) vei vedea că din locuri diferte ale sălii, se aud nuanţe diferite ale sunetului. Nu se compară cu niciun sistem audio. Această revelaţie am avut-o când ascultam un recital din Mozart cântat admirabil de doi virtuoşi ai pianului - fam. Iana. Am simţit pe pielea mea când am cântat ceva într-un spectacol şi în care greşelile mele de la chitară erau cele mai "vizibile" din tot "recitalul" meu... Personal, mi-am adus toţi prietenii, şi credeţi-mă că toţi au rămas uimiţi. Şi nu pot uita emoţiile trăite alături de elevii mei la fiecare spectacol la care am participat. Pe scurt, îmi aduc aminte de un spectacol pe care l-am făcut într-un trecut, când improvizaţia a fost la ea acasă şi când Ramona a început să o imite pe Andeea Marin, "plantându-mă" în mijlocul scenei ca la "Surprize... surprize..." şi colegii mei de trupă apăreau unul câte unul cântând "Te invit aici...".

Apoi mai e străduţa care leagă teatrul de fosta grădină de vară. E un fel de "mică Sighişoara"... Căsuţe frumoaste, pline de flori, curate, nefiresc de "orăviţene"... Trebuie să o vedeţi neapărat primăvara... E ceva de vis...!

Mai la vale e Muzeul Farmaciei. O altă filă de istorie. Şi neapărat, trebuie povestită de d-l Murgu, care îi ştie toate secretele. Mie personal îmi place casa de marcat, de provenienţă americană; ceva ce numai în filmele western ai ocazia să vezi. Am fost anul trecut cu Tudor Gheorghe (da... renumitul artist) care a rămas foarte impresionat de ceva ce nu se aştepta să vadă în urbea noastră gri. Şi demn de felicitat, de curând au apărut şi indicatoare turistice cu Teatrul şi Muzeul farmaciei.

Prin mai am fost în turnul primăriei. Am făcut nişte poze spelendide cu Oraviţa văzute de sus. Copacul din faţa liceului meu (pe care nimeni nu ştie cum îl cheamă - ma refer la copac - multam', dom' Copăceanu...!) e superb primăvara. E trist să vezi în toate astea un potenţial turistc şi să nu poţi face mai nimic pentru asta. La ce-i bună o bucurie, dacă nu poţi să o împărtăşeşti cu cineva ? La ce foloseşte o operă de artă dacă e ascunsă undeva şi nimeni nu ştie de ea ?

(mai am... nu e gata)