joi, 30 aprilie 2009

1 Mai...

Unde sunt "vremurile de altadata" ?

Nu ştiu de ce (poate din cauza vârstei) ziua de 1 Mai nu mai are farmecul pe care l-a avut odinioară... Îmi amintesc gustul inconfundabil al crenvrustilor cu muştar pe care îi mâncam de două ori pe an: de 1 Mai şi de 23 August (cele două mari sărbători ale "perioadei de dinainte"). Abia aşteptam să vină 1 Mai... şi nu era decât o singură zi în care se sărbatorea "munca şi cei ce muncesc". Şi mai era ceva... aveam program toată ziua la Tv (ceea ce era mare lucru) în care mai prindeam şi vreun film (altă raritate de pe "vremuri").

Nu regret acele vremuri, dar îmi lipseşte... (hai să zicem) emoţia că "vine 1 Mai". Mare dreptate avea Marcel Proust (cel care căuta "timpul pierdut" în aroma madlenelor- prăjiturlelele acelea franţuzeşti ...).

Mâine e "Ziua muncii" (care muncă ?) sau "a celor ce muncesc" (mai munceşte cineva în ţara asta ? ). Dacă aş fi sarcastic aş zice că ... de la daci ni se trage. Herodot zicea că " Dacii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", dar puţini dintre noi ştiu şi continuarea (puţin ruşinoasă) - "dar la ei lenea e la mare preţ" (am citat din memorie, deci, nu garantez că aşa o fi zis).

Aş vrea să visez o clipă... E voie ? De ce nu ? Ce ar fi ca mâine să ma trezesc într-o ţară în care fiecare îşi face treaba lui ? (şi nu mă refer la "treaba mare" ) ... Şi pe cât posibil să se chinuie puţin să şi-o facă bine ... Şi ...mai mult... fiecare dintre noi să respecte munca celuilat... Doamne...! Nici nu am loc şi viteza de scris ca să pot să descriu tot visul... ! (aşa o fi raiul... ?)

Nu aţi visat vreodată să mergeţi în parcul urbei noastre ... să vă aşezaţi pe o bancă (curată şi integră), fără a călca pe cojile de seminţe şi chiştoace (din faţa băncii, lăsate de manelarii care tocmai au "fumat" o pungă de "bomboane agricole") , să "respiraţi" puţină linişte şi să "auziţi" aer curat ? ... şi să vă întâlniţi cu un necunoscut care îşi plimbă nepotul (în siguranţă) care să zică " - Good morning, sir ! What a beautiful day... " ?

Şi am putea scrie un întreg roman numai cu " ce frumos ar fi dacă... ".
Treziţi-mă! Nu ştiu de ce... dar uneori mi-e teamă că "nu mai apuc zilele acelea"... Şi totuşi ce putem face ? Ce pot face ? Ce...?

miercuri, 29 aprilie 2009

Cred ca a sosit timpul...

Nu vă gândiţi la ceva foarte fatidic! Era timpul sa-mi fac şi eu blog... Se pare ca "se poartă"... Sau nu ? În fine... Mai de curiozitate, mai din îndemnul lui Bobo care a zis "Ar trebui !!! Păi, să ştiti că ar trebui !!!", iată-mă faţă în faţă cu "tehnica modernă"... Incep cu o promisiune de a posta subiecte interesante... Astept sugestii, de ce nu... şi critici... că... asta e... !