duminică, 26 aprilie 2015

Concursul ”Valeriu Alaci”



Cu toate că rețelele de socializare stârnesc multe discuții care scot în evidență mai ales părțile negative, acestea rămân cea mai simplă modalitate de a comunica. ”Frunzărind” paginile rețelei lui Mark Zuckerberg am văzut acum ceva timp un anunț al Departamentului de Matematică al Universității Politenhica din Timișoara în care elevii de liceu (de la toate profilurile) erau invitați la un concurs (evident de matematică) – un omagiu adus unuia dintre primii matematicieni care au contribuit la pregătirea viitorilor ingineri în această instituție de învățământ – Valeriu Alaci
O condiție de participare era accesul la Internet, o alta era răbdarea pentru înregistrare pe platforma de pe site-ul Politehnicii și de a fi în fața calculatorului la o anumită oră. Evident că mai trebuie amintită (cel puțin) și simpatia pentru disciplina MATEMATICĂ (coșmarul multor elevi la finele liceului).
Cea mai grea misiune mi-a revenit mie și a fost aceea de a-mi convinge elevii să participe. Am ”trâmbițat” pe la clasele la care predau și am reușit să conving câțiva. Aceștia au fost informați prin email despre ”ce și cum”, așa că în 23 martie 2015, între orele 19-21 a avut loc etapa de calificare, care a constat în rezolvarea unui test online cu probleme de matematică la care trebuia doar să descopere/ghicească/intuiască un răspuns din 6 variante. Problemele au fost în număr de 12, fiecare cotate cu 10 puncte pentru un răspuns corect indicat (nu foarte ușoare). De menționat este că problemele au fost grupate pe 3 secțiuni (Matematică-Informatică, Științe ale Naturii, Tehnologic/Uman), și au fost transmise fiecărui elev ”amestecate” aleatoriu astfel încât doi elevi de la același profil și aceeași clasă au avut teste cu aceleași probleme, dar aranjate în altă ordine (atât textele, cât și răspunsurile), îngreunând mult posibilitatea participanților de a comunica între ei.
Spre bucuria mea, s-au calificat 5 elevi: Ionuț Borozan (clasa a X-a matematică-informatică), Ciobanu Vlad și Pohanka Ștefania (clasa a XI-a științe ale naturii) și Pîrvu Ancuța și Robu Mădălina (clasa a XII-a matematică-informatică). Mai mult, Ancuța a obținut punctajul maxim în calificări.
Ieri, 25 aprilie 2015, am fost invitați la faza finală în impunătoarea clădire a Politehnicii din bulevardul Vasile Pârvan. Intensitatea emoțiilor a fost direct proporțională cu dificultatea problemelor. Participanții au fost mulți de la licee sonore din Timișoara dar și din Arad și Caraș-Severin. Proba a fost puțin diferită față de cea de la etapa de calificare, participanților ”adimistrându-li-se”  6 probleme cu alegerea răspunsului corect și alte 6 cu scrierea doar a răspunsului final. După două ore de concurs în care au fost ”storși” neuronii de toate formule (ne)învățate, proba s-a terminat cu comunicarea pe loc a punctajelor obținute (acesta este unul din avantajele acestui tip de evaluare).
Deși inițial ni s-a părut că punctajele nu sunt foarte mari, am decis să ne relaxăm unde altundeva decât în mult-apreciatul Mall. O masă copioasă poate fi un sfetnic bun – am hotărât să mai aruncăm o privire pe listele care se lăsau așteptate pe site sau pe avizier. Cum acestea ”lipseau cu desăvârșire”, singura modalitate de a afla pe ce loc ne-am situat era să luăm parte la festivitatea de premiere. Am ascultat imnul Politehnicii, cuvintele frumoase adresate de organizatori și surpriza a apărut când primul nume citit a fost – Borozan Ionuț – mențiune. Emoțiile subsemnatului au înregistrat o creștere exponențială (mai ales că știam că Vlad avea punctaj mai mare). Au trecut mențiunile – nimic, premiul al II-lea (nimic)… La modul cel mai sincer mă gândeam că algoritmul de repartizare al premiilor e altul și că ”Asta e !”… Și s-a trecut la anunțarea premiilor I… Nu pot reproduce aici interjecția pe care am scos-o când am auzit ”Premiul I – Științe ale Naturii – Ciobanu Vlad – cel mai mare punctaj la acest profil”… Nu pot să nu remarc faptul că și ceilalți au fost foarte aproape de punctajul ultimei mențiuni acordate. În definitiv, toți participanții au avut de câștigat câte ceva: experiență, prieteni și (poate) motivație pentru a urma cursurile la una din aceste facultăți.
Felicitări organizării ”ingineresc” de precisă a întregului eveniment !
Felicit curajul elevilor de a participa !
…Și nu în ultimul rând felicit rezultatele deosebite ale  lui Ionuț și Vlad !



luni, 14 aprilie 2014

Olimpiada Naţională de Matematică - Sibiu 2014



Cronica
Olimpiadei Naţionale de Matematică
2014

Săptămâna trecută frumosul oraş Sibiu a avut misiunea să organizeze Olimpiada Naţională de Matematică, faza finală. Timp de o săptămână oraşul a găzduit cea mai mare densitate de „inteligenţă” din România – cei mai buni dintre cei mai buni elevi pasionaţi de „regina ştiinţelor” s-au întrecut în rezolvarea problemelor de matematică. Alături de elevi, au fost prezenţi şi „greii” matematicii din ţara noastră: profesori, inspectori, autori de manuale, culegeri, creatori de probleme, nume sonore din „revista de căpătâi” a oricărui rezolvitor – „Gazeta Matematică”.
Printre cei peste 500 de elevi participanţi s-au numărat şi cei mai buni matematicieni în devenire din Caraş-Severin:
-       Clasa a V-a: BUGA ANDRU MIHAI – Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa
-       Clasa a VI-a: CIOBANU ELENA – Şcoala Gimnazială Nr. 2 Reşiţa
                           GUŞIŢĂ CRISTINA – Liceul Bănăţean Oţelu Roşu
-       Clasa a VII-a: PÎNZARIU TEODORA – Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocşa
-       Clasa a VIII-a: MORARIU DORIAN SEBASTIAN – Liceul Bănăţean Oţelu Roşu
-       Clasa a IX-a: IONESCU ROBERTO – Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş
-       Clasa a X-a: CIOBANU ANCA – Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa
-       Clasa a XI-a: ŞTEFĂNESCU ANDREI NICOLAE – Liceul Bănăţean Oţelu Roşu
-       Clasa a XII-a: ADAM CĂTĂLINA ALINA – Liceul Bănăţean Oţelu Roşu.
Din delegaţie au mai făcut parte domnul profesor Lucian Dragomir (membru în comisia centrală de corectare), doamna profesor Mustăţi Liliana (însoţitor la „juniori” – clasele V-VI) şi subsemnatul (însoţitor la „seniori” – clasele VII-XII şi „cronicar”).

Datorită legăturilor feroviare nepotrivite pentru noi (trebuia să schimbăm prea multe trenuri şi să ne trezim la ore minuscule), am optat pentru a ne deplasa cu autoturismele personale. Am avut în favoarea deciziei în primul rând faptul că maşina mea e la a doua participare la Olimpiada Naţională (anul trecut a fost la Braşov) şi acordul părinţilor elevilor care ne-au ajutat să depăşim toate meandrele birocraţiei.
Am plecat duminică, 6 aprilie în speranţa de a nu avea prea mult trafic pe şosea. În Reşiţa am făcut „joncţiunea” cu maşina colegei mele însoţitoare care o aducea pe Teodora, după care am plecat spre Caransebeş, de unde l-am luat pe Roberto. Prima parte a lotului s-a completat cu Alina, Dorian şi domnul profesor Dragomir la Oţelu Roşu. Aventura „matematică” avea să înceapă la „marginea” judeţului nostru. Prognoza meteo era cumva „proporţională” cu starea de spirit – predominant însorit; emoţiile ascunse „după nori” aveau să se manifeste prin „averse” abia în zilele următoare. Până la Haţeg am avut ce povesti – de la glume, amintiri la planuri de viitor şi, mai ales „ce facem la Olimpiadă”. La un han de pe lângă şosea am făcut un mic popas înainte de intrarea pe faimoasa autostradă. În scurt timp am intrat pe cele două „paralele” care leagă Deva de Sibiu, atât şoferii, cât şi maşinile bucurându-se de „caii putere” scoşi la plimbare pe alocuri cu 130 de km/h. Fericirea a ţinut de la Simeria până după Sebeş, când am fost nevoiţi să „tăiem paralele cu o secantă” – adică să intrăm pe DN 1 (locul preferat al „ştirilor de la ora cinci”, de unde „se transmit în direct” odioasele accidente rutiere). Din cauza traficului (pe care speram să-l evităm) am pierdut reintrarea pe autostradă şi am fost nevoiţi să mergem pe „drumul vechi” până la Sibiu. Am găsit foarte uşor locaţia de cazare – Hotelul Ana Oil, aflat la intrarea în oraş. „Cercetările” noastre de pe Internet au confirmat frumuseţea finisajelor şi confortul acestuia chiar de la intrarea in holul recepţiei, cele 3 stele de pe firmă fiind poate prea puţine. Deşi obosiţi de traficul de pe şoselele noastre, am avut puterea să (re)vedem centrul oraşului pe înserate. E foarte greu să găsesc cuvinte potrivite pentru a descrie (poate) cel mai frumos oraş din România, dar sunt convins că orice vizitator şi-ar dori o bucăţică din acesta în locul său de baştină…
Luni ni s-au alăturat lotului şi ceilalţi participanţi (Cristina, Elena, Anca şi Andrei) şi ne-am întâlnit cu „călăuzele” noastre – domnul profesor GHERGHEL IONEL, alături de eleva voluntară VINTILĂ THEA care au avut o „Săptămână altfel” în care au avut grijă de noi pe parcursul întregii şederi. Am primit legitimaţii de călătorie, o hartă a locaţiilor pe la care trebuia să trecem, o listă cu mijloacele de transport cu trasee şi orele de sosire în staţii ale acestora. După o nouă „incursiune” prin centru, însoţiţi de gazdele noastre am participat la festivitatea de deschidere la Sala Sporturilor din Sibiu – plină de… matematică. Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, domnul profesor Radu Gologan a avut primul cuvânt în deschiderea celei de-a 65-a ediţii a prestigioasei manifestări cu un citat din marele matematician John von Neumann: „Dacă oamenii nu cred ca matematica este simpla, asta este pentru că ei nu îşi dau seama cât de complicată este viaţa  Alături i-au stat o serie de oficialităţi: de la instituţii de învăţământ, la cele administrative şi chiar bisericeşti şi militare. Emoţiile şi-au făcut prezenţa şi natura rezona cu acestea prin ploaia bacoviană ce s-a revărsat asupra noastră.


Marţi, ne-am ascuns emoţiile şi am pornit spre locaţiile de concurs. De remarcat este că ne-a fost pus la dispoziţie un autocar care ne-a dus la cele două locaţii de desfăşurare a concursului: Colegiul Naţional „Octavian Goga” pentru juniori şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” pentru seniori. Subiectele deloc uşoare (doar e faza naţională) au pus mintea olimpicilor la treabă preţ de 3, respectiv 4 ore. După masa de prânz a avut loc un eveniment deosebit în Piaţa Mare – sponsorul principal al Olimpiadei (Banca Comercială Română) a organizat o şedinţă foto cu toţi participanţii. În timp ce lucrările au fost evaluate, a fost organizat un tur al oraşului în care ne-au fost prezentate câteva din obiectivele turistice. 

Miercuri, în aşteptarea rezultatelor, juniorii au vizitat Dumbrava Sibiului, iar seniorii au fost la Universitatea „Lucian Blaga” unde s-au întâlnit cu reprezentanţi ai firmei UBISOFT (creatoarea unor celebre jocuri pe calculator şi tablete), de la care au aflat printre altele cum se „fabrică” un joc de succes şi că mulţi foşti pasionaţi de matematică sunt în spatele ideilor care au prins contur în realizarea unor faimoase jocuri (cine nu a auzit de Assassins Creed, Far Cry sau Prince of Persia ?). După amiaza a fost punctul culminant al săptămânii – afişarea rezultatelor, după care au fost depuse contestaţii. Am încercat de toate: de la fericire că am scăpat la deziluzii că puteam mai mult… Nu am strălucit, dar nu am fost nici codaşi – la clasa a V-a, a VI-a şi a VIII-a ne-a „despărţit” o jumătate de punct de ultima medalie.

Joi a fost organizată o vizită la Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete „Ion Vodă”, în timp ce primii clasaţi au fost invitaţi la proba de baraj. A fost şi ziua dedicată unui „sport” ce tinde a deveni „olimpic” – shopping-ul. Seara am avut parte de o frumoasă petrecere organizată de eMAG la care matematicienii au dovedit că ştiu să cânte şi să danseze foarte bine. Dacă nu am luat nici un premiu la matematică, măcar la dans Roberto s-a dovedit cel mai bun.
Vineri a fost ziua dedicată cu adevărat celor mai buni. Festivitatea de premiere a fost organizată la fel de grandios la Casa de Cultură a Sindicatelor. Pe scenă au urcat medaliaţii cărora le-a fost răsplătit efortul cu diplome, medalii şi premii consistente (în bani). Am aflat că sponsorii principali ai Olimpiadei (BCR, fundaţia eMAG şi casa de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii) au ca angajaţi în posturi decizionale foşti olimpici la matematică, care au făcut posibil implicarea financiară a acestora în sprijinirea elevilor olimpici. Domnul profesor Lucian Dragomir a fost distins cu un premiu din partea fundaţiei SIGMA pentru probleme frumoase propuse la aceasta olimpiada. Nu pot să nu remarc apatia mass-mediei pentru acest subiect, mult mai avidă de „senzaţionalul de la ora cinci”, care a „lipsit cu desăvârşire” de la acest eveniment (un simpatic domn şofer de taxi spunea că „radioul ar trebui să vuiască zilele aceastea”).
În speranţa că anul viitor va fi mai bun, merită să felicităm strădania elevilor noştri de a participa (în special al lui Buga Mihai care a „fugit” de la un concurs de şah de la Călimăneşti pentru a participa la Olimpiada de Matematică) şi efortul uriaş depus de organizatori (au aflat abia în urmă cu două luni că Sibiul va fi gazda).
Prof. Lazarov Mihai (însoţitor de lot la seniori)
Liceul Teoretic „General Dragalina”, Oraviţa

marți, 1 mai 2012

Cronica ieşeană (se întoarce...)






Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întâmple...”. În urmă cu un an, impresionat de frumuseţea inegalabilă a Iaşului, trecând pe la Mitropolie - acasă la Sf. Cuvioasa Parascheva - mi-a trecut o dorinţă prin gând, aceea de a reveni pe aceste „uliţi”, poate chiar însoţit şi de apropiaţi. Aşa că, între două concursuri, „cineva de-acolo, de sus” mi-a îndeplinit dorinţa - am mai fost de două ori...

Cel de-al patrulea drum la Iaşi (din toată existenţa mea), a debutat la Oraviţa, de unde am „pescuit-o” pe Iasmina, adusă din Moldova-Nouă – „capătul celălalt” al „diagonalei” (evident, imaginară) ce uneşte două din „colţurile” României. Până la Reşiţa, printre vreo două melodii ale unor formaţii sârbeşti (muzica din timpul copilăriei mele), am urmat norii de ploaie (sau ei pe noi...). La municipiu, am „completat” cele două locuri disponibile ale maşinii mele cu Daniel şi Oana. Într-una din benzinăriile de la ieşirea spre Caransebeş am făcut "joncţiunea" cu maşina care aducea pe Raluca şi Monica. Echipa s-a întregit la Lugoj, unde ne aştepta Roxana.

Cine zicea că CFR-ul nu e punctual ? La ora scrisă pe bilet, trenul era „fix” pe peron. Ne-am despărţit încercând inevitabilele emoţii părinteşti şi nelipsitul  „Să fiţi cuminţi...!” De data aceasta, la îndemnul Roxanei (viitoarea şefă de la Regionala de Căi Ferate, nu peste mult timp - am mai scris în cronica trecută), am cumpărat bilete la cuşetă, aşadar, timp de 17 ore am avut timp şi de somn, dar şi de ceva matematică... „Admiratoarele Hannei Montana” mi-au propus un pariu: pentru fiecare premiu luat la concurs, eu îmi voi vopsi câte o unghie cu ojă de la fiecare (10 degete împărţit la 5 fete este egal cu... 2 degete vopsite - numai bine, măcar le voi vopsi simetric; în grup nu erau două cu aceeaşi culoare la ojă).

Printre funcţii surjective, câteva integrale şi vreo două seturi de „cruce”, ascultând „glasul roţilor de tren”, am ajuns în frumoasa gară a Ieşilor. Pe peron ne-a aşteptat domnul profesor de matematica de la Cotnari (cum of fi petrecut „Săptămâna altfel" pe acolo ?). De această dată am fost cazaţi în „buricul târgului” - la Colegiul de Artă „Octav Băncila”.

Nici acum nu ştim dacă noi am adus ploaia sau ea ne-a urmat... Cu ecusoanele în piept (la fel de mândri că pe ele scrie Caraş-Severin), am „pus o vorbă” la Sf. Parascheva pentru toţi cei care au nevoie de ajutor şi am pornit pe urmele lui Eminescu. Ca ofiţer (în rezervă) ce sunt (am făcut armata în urmă cu vreo 15 ani), am învăţat că, înainte de bătălie soldatul trebuie să mănânce pe săturate, aşa că am „dovedit” o porţie zdravănă de tochitură moldovinească cu murături (oare şi răzeşii făceau la fel ?)...

Ploaia ne urmărea, precum turcii pe Ştefan... „Bătălia” cu picăturile de ploaie avea să se dea după ce am văzut parcul Copou. Deşi ne-am luat uscător de păr, nu am mai avut loc de umbrele sau şapcă în multitudinea de bagaje, aşa că ne-am retras „strategic” (întocmai ca Ştefan la Daniil Sihastrul) într-un magazin, de unde ne-am „înarmat” cu umbrele. Uscătoarele de păr s-au dovedit utile, totuşi...

Seara am servit masa la cantina internatului, după care, noi, profesorii am fost la şedinţa tehnică de la „cartierul general” stabilit la Colegiu Tehnic „G. Asachi”. Am avut prilejul de a sta de vorbă cu venerabilul academician Radu Miron, un fost student al profesorului A. Haimovici, care ne-a povestit cu nostalgie şi mult umor întâmplări cu şi despre matematicieni.

A doua zi - concursul ! Emoţii inevitabilele, fiori, „eu nu mai ştiu nimic”, etc. Ne-am trezit devreme şi viteji precum răzeşii, nu am mai aşteptat ghidul care urma să ne ducă la locul celeilalte „bătălii”, matematice, de această dată. Ne-am urcat în tramvaiul 13 (ghinion) şi am ocolit o bună parte din Iaşi, deşi erau altele care ajungeau mai repede... Cu ajutorul unor doamne respectabile, am găsit Facultatea de TCM, locul în care se desfăşura cea de-a 16 ediţie a concursului, la cea de-a 100-a aniversare a naşterii lui A. Haimovici.

Timp de 4 ore, cei aproape 650 se participanţi au avut cu ce să se lupte... Subiectele au fost „frumoase”, jumătate din ele fiind de matematică aplicată. De remarcat este efortul organizatorilor care au „suportat”, alături de acest concurs încă două olimpiade concomitent. După ce au servit masa, concurenţii au fost invitaţi la un tur al oraşului, împreună cu ghizi de la o agenţie de turism... Fie ploaie, fie vânt, în Iaşi ai ce vedea (cele aproape 500 de poze făcute cu camerele de fotografiat nu pot surprinde chiar tot)... A urmat misiunea noastră - de a corecta. De această dată, am corectat la clasa a 9-a Servicii, împreună cu colegul meu din Braşov. Subiectele au fost nu prea uşoare, mai ales că mulţi dintre concurenţi au încercat "tradiţionala" inducţie, chiar dacă cei care au propus subiectele au oferit o soluţie „clasică”...

Seara, am înţeles superstiţia fetelor în legătură cu numărul 13 - ne-au despărţit puţine puncte de ultima menţiune (1 punct Monica, 1,5 puncte Mădălina). Graba, oboseala, stresul Bacalaureatului care nu e departe, tramvaiul 13... Noi să fim sănătoşi...! O nouă experienţă a fost trecută în „CV”-ul personal... Cel mai câştigat a fost „cronicarul”, care nu a mai fost nevoit să îşi vopsească unghiile.

Sâmbăta am petrecut-o în splendidul parc botanic din dealul Copoului, la Bojdeuca lui Creangă şi la „shopping”. Cu bagajele „obeze”  ne-am urcat în tren, bucurându-ne că am fost primii, măcar în ordinea sosirii la concurs, ultimii care au plecat din Iaşi şi că ne-am situat pe un loc „de mijloc” în concurs.



Am fost, precum Chiriţa din „provincie” la Iaşi: Monica Epure şi Mădălina Goian de la Liceul Teoretic "General Dragalina" din Oraviţa, Oana Roşu de la Liceul Teoretic „Tata Oancea" din Bocşa, Roxana Margan de la Liceul Teoretic "Traian Doda" din Caransebeş, Iasmina Ilievici de la Grup Şcolar Industrial din Moldova Nouă şi Daniel Guia de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa. În rolul „cronicarului” - subsemnatul.





duminică, 11 decembrie 2011

Eveniment...


Luni avem un eveniment deosebit la vechiul nostru teatru - lansare de carte şi expoziţie de pictură a unei foste eleve a liceului nostru. Evident, invitaţia se adresează celor care "simt" ceva din cultură şi nu "gibonilor". Se lasă cu o cântare LIVE. Evident, intrarea este liberă.
Haideţi ! Mâine poate participăm la lansarea TA !

duminică, 6 noiembrie 2011

Oravița noastră: Teatrul "Mihai Eminescu" din Oravita

Oravița noastră: Teatrul "Mihai Eminescu" din Oravita:      Minunatul teatrul "Mihai Eminescu" din Oravita are o istorie lunga....Insa ar fi mult mai mult de povestit decat in aceste cateva randu...

joi, 15 septembrie 2011

Prima zi de şcoală

Mă pregătam să scriu despre prima tristă zi de şcoală... şi mi-au luat-o alţii înainte. Şi bine au făcut... ! Ia uitaţi ce a ieşit !


http://www.youtube.com/watch?v=_BI8Qp2AlvE

Aştept comentarii mai bune dcât gândurile mele...

duminică, 7 august 2011

În căutare de... explicaţii

Săptămâna trecută am încercat să-mi "spăl" neputinţa mea de a-i convinge pe elevii mei să înveţe, "prestând" matematică la şcoală/tablă în zilele ce-mi erau dedicate "serviciului pe şcoală". Nu m-am putut abţine să nu le fac morală elevilor mei, că doar şi eu am fost elevul şi, mai târziu colegul unei respectabile doamne profesoare, de la care am împrumutat "stilul". Acum am înţeles de ce secretarele, vânzătoarele sau "ghişeistele" sunt acre uneori - pentru că nu poţi să rămâi calm când cineva te întreabă a 314-a oară acelaşi lucru ("Când se decontează abonamentele, pentru că pe uşă scrie după 15 ale lunii şi azi e 14 ?" sau "Cât costă kilu' de ceapă, că pe afiş scrie nu-ştiu-ce...?" sau "Cât e combinări de unu luate câte zero, că nu găsesc...?" sau "Ne mai ziceţi odată ( cam a... 30-a oară ) despre asimptote ? "
În paralel mă "cultivam" pedagogiceşte cu cartea  "PĂRINŢI STRĂLUCIŢI - PROFESORI FASCINANŢI. CUM SĂ FORMĂM TINERI FERICIŢI ŞI INTELIGENŢI" de Augusto Cury, în care încercam să dau dreptate autorului când afirma ca "nu e bine sa-i faci morală în public unui copil/elev, ci să faci în aşa fel încât să-şi recunoască greşeala făcând aplel la latura sensibilă a fiecăria..." ( + o tonă de "bla-bla" uri din astea interesante de aplicat, dacă ai timp şi răbdare... ceea ce mie îmi cam lipsesc... la ora şi vârsta asta).  Cred că nu am citit-o la momentul potrivit... Nu a făcut decât să mă enerveze. 
Obişnuinţa multora din concetăţenii noştri de a nu le place munca, se reflectă şi asupra odraslelor lor. Uitaţi-vă la vecinul de la doi care aruncă gunoiul pe fereastra-termopan  - după pervaz nu mai e "teritoriul" lui, deci "lasa-i draq să facă curat, că de-aia îi plătim"! Uitaţi-vă la "psihologia" muncii la angajatul de la stat: păi dacă e la stat - e de... stat, nu e de lucrat ! Aşadar, de la o vârstă oarecare, vezi că e mai "comod" să fentezi sistemul... Şi-atunci, când ai în faţă nenumărate exemple zilnice de "hai să ne facem că muncim", cum să munceşti învăţând ? Şi mai mult - ţi se spune timp de patru ani ca "las' că vedem noi cum facem la BAC" şi că "fiecare e nepotul cuiva" sau "dau cât pot pentru copilu' meu"; aşadar cum sună "Hai să punem mâna pe creion şi hârtie !".
Şi tot nu-mi iese din cap "inutilitatea" efortului meu de a "povesti" a 31 oară despre asimptote, când în orice caiet de clasa a 11-a (înainte de "Grafice de funcţii", imediat după "L'Hospital") şi în orice manual de Analiză Matematică sau chiar pe "google" e plin de exemple. Cu alte cuvinte, "Cât o fi un kil de roşii, de-alea pe care scrie 2 lei/kg ? "


sâmbătă, 9 iulie 2011

Bacalaureat...

         Cum cititorii mei aşteaptă comentarii asupra bacalaureatului din acest an, hai să zic şi eu două vorbe... 

           Circulă un banc relevant despre "situaţiune":

Întrebare: " - Ce a picat la bac... ??"
Răspuns:  " - Tot liceul... !" 

         Cu "nemodestie", aş putea să spun că "s-a ajuns la vorbele mele".  Nu ştiu nici ce aş putea să spun/sper... Timp de peste un deceniu s-a împământenit ideea că "n-om fi noi ăia care pică" şi că "la fel cum au trecut alţii, vom trece şi noi".  Ei, bine, anul acesta... proaspeţii absolvenţi au avut ocazia să joace într-un film de proastă calitate, stând în faţa camerelor de supraveghere, ce se anunţau de acum vreo 3 ani, dacă îmi aduc aminte bine.
       Poate ar trebui să mă simt vinovat pentru nereuşita elevilor mei... Sincer să fiu, mă încearcă mici semtimente de părere de rău pentru unii, dar... Ca să sune a "refren obsesiv", recapitulez ideile pe care le-am tot "glăsuit", an de an la cei de clasa a 12-a:

- din 2007 se găsesc pe internet 100 de variante de subiecte cu rezolvări cu tot foarte asemănătoare cu ce s-a dat pe la proba de matematica; căţi dintre absolvenţi nu au internet ?

- din aprilie în caietele de clasă ale celor care au avut bunăvoinţa de a  scrie de pe tablă ar trebui să se afle o grămadă de variante rezolvate împreună cu cei interesaţi; câţi dinte ei şi-au dat seama ?


- e mult mai "ieftin" şi "sănătos" să înveţi zi de zi, puţin câte puţin, decât să "speri" că poţi "cumpăra" promovarea; câţi au realizat asta ? (un singur exemplu de absolvent cunosc).




        Tot spectacolul ieftin la care asistăm mi se pare un mare "fâs", dacă data viitoare va fi ca în anii trecuţi, adică "să avem grijă şi indulgenţă...". Acum se găsesc o grămadă de "voci" ale absolvenţilor din anii anteriori care se mândresc cu "pe vremea mea..., dar ăştia...". Oare aşa o fi... ? N-oi fi eu "punctul de referinţă al obiectivităţii", dar afirm că dacă se "turnau" aceleaşi scene de film şi în precedentele "episoade", rezultatele ar fi fost asemănătoare. Eu ştiu ce "talente" am fabricat, de-a lungul anilor...
         Poate să sune foarte dur cele spuse mai sus, dar din nefericire, acesta este adevărul, raportat la "ce se vrea" prin programele şcolare, cel puţin la matematică. Bineînţeles că "victimile" bac-ului din vară strigă sus şi tare că "Doamne, cât de greu a fost !" şi ce "naşpa a fost - n-ai putut nici să întorci capul...". Din păcate măsura asta a venit cam târziu, la mult timp după ce am afirmat eu că "nu mai apuc eu zilele acelea..." şi este puţin cam ipocrită din partea "unora" care au "cultivat" cu succes necinstea şi promovarea unor incapabilo-imbecili în funcţiile superioare. Şi cu toate aceste "rigori" am multe semne de întrebare la cum au promovat unii pe care toate "dovezile" din catalog i-au catalogat drept idioţi şi incapabili (la o estimare "din ochi", se vede că cel puţin jumătate din cei promovaţi la profilele reale au fost "ajutaţi" de "soartă" sau de "portofel"). 
          Greu de crezut, dar şi eu încerc dileme de intensităţi cel puţin egale cu cele ale "nefericiţilor actori" greu încercaţi de "corectitudinea" bacalaureatului de anul acesta. "Cum dai, nu dai bine". În anii trecuţi am fost acuzaţi (cel puţin eu) că suntem mult prea exigenţi la clasă şi că dăm note mici, bac-ul contrazicându-ne de fiecare dată (elevi submediocri au luat note "obeze" în raport cu nivelul lor intelectual). Anul acesta s-a dovedit că am supraevaluat pe majoritatea elevilor, dovadă fiind că n-au fost în stare să-şi promoveze majoritatea dintre ei. 
       Nivelul "analfabetismului" intelectual a atins cote inimaginabile. Şcoala românească scoate mulţi "tâmpiţi" - fiecare dintre noi cunoaşte cel puţin un exemplu. Se face mult prea mult pentru mult prea mulţi... Dar nu e vina mea... Sunt doar un mic şi nefericit slujitor (ca mulţi alţii) al unui sistem putred.  Singurul lucru care mi-l reproşez este incapacitatea mea de a-i convinge pe "enoriaşii" mei că e bine şi sănătos să înveţi (chiar şi la matematică, mai ales dacă "soarta" te-a "plantat" în "ghiveciul" de la o secţie reală care nu a fost neapărat pe placul tău la sfârşitul clasei a opta). 
      Sistemul de învăţământ a fabricat şi mai fabrică şi vârfuri, dar marea majoritate învaţă din şcoală cum să "fenteze", adică să depună cât mai mic efort pentru rezultate maxime nemeritate. Pe de altă parte tot acelaşi sistem a produs şi implementat inclusiv profesori foarte slab pregătiţi, cu multă experienţă în a "fenta" sistemul şi care sunt un exemplu pentru cei mai mulţi. 
      Zilele trecute am "numărat" câţi dintre absolvenţii de clasa a 11-a au şanse reale de promovabilitate la matematică în bacalaureatul de anul viitor, dacă va fi desfăşurat în aceleaşi condiţii... Un "fior" pe "şira spinării" nu-mi dă mari speranţe... 
      Nu mă întrebaţi care este soluţia ! Nu ştiu altă reţetă, decât cea care afirmă că "totul va fi bine, dacă fiecare dintre noi îşi face cât mai bine treaba". Cum zicea Creanga, "daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga si daca-i popa sa citeasca", zic şi eu, "dacă-i elev sau student, să înveţe..." . Avea dreptate, "taica" Lenin cu "Învăţaţi, învăţaţi,  învăţaţi...!" 


(mai am...)  

luni, 4 iulie 2011

Poezia revine...

Ciicuţa
 de Ana Berlogea

Hă-o, că-i la drum ciicuţa,

Are şorţu pus ‘năince,

Cu-a lu’ Clienşie, cu văruţa,

Givăniesc la poartă câcie.



Şie mărieţ-s pomii afară,

Plini cu flori şî cu albinie,

Că-n sat iară-i primăvară

Şî că Paşcili iar vinie.



Şî cu mâna-n şold, ciicuţa

Spunie la colaşi cum faşie,

D-o augie-n drum văruţa

Carie şăgie-n loc şî taşie.



La ciicuţa-i ca oglinda.

Vinia-i toată ca un fus.

Vai, cum luşia-afară cinda !

Mixăli-s cu capu-n sus…



Firu luşie pră şiupag,

Al dă aţă, vânăt tot…

Dă ciicuţa şie mi-i drag,

Dupa ea , eu nu mai pot… !



Că ciicuţa sarmie faşie,

Ca ea guge, nu-i nişiuna

Şî căigana cu pogaşie,

Cu obrazul ei ca luna…



Dac-o viedz cum stă la poartă

Pră ciicuţa mie afară,

Nu dzăuiţi, pră lumea toată –

Ari-n ochi o primăvară…



          Ce părere aveţi ? Mie mi-au dat lacrimile... Mai cu seamă că autoarea (verişoara mea) a dedicat-o bunicii mele (care  nu mai e...)...

miercuri, 22 iunie 2011

Un "strop" de antică ... inteligenţă


DIN GÂNDIREA CHINEZĂ:
 
“Cel care, toată ziua e activ ca o albină, e puternic ca un taur, munceşte precum un cal şi seara se-ntoarce acasa rupt de oboseală precum un câine, ar trebui sa consulte un veterinar, căci este foarte probabil sa fie un BOU !” 

miercuri, 27 aprilie 2011

CRONICĂ IEŞEANĂ





Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la oricât de „mititel” concurs, mă ia cu fiori pe „şira spinării”. Anul acesta am fost desemnat să fiu „soacra cu cinci nurori”, adică să însoţesc pe cele cinci concurente la faza finală a Concursului Naţional de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, mai cu seamă că „păstoresc” (la matematică, evident) trei dintre ele. Punctul „ t = 0 ” al călătoriei noastre am decis să fie gara din Lugoj, unde am întâlnit-o pe Roxana (de la Caransebeş) căreia i-am „prezis” că va ajunge măcar ministrul transporturilor, la cât de informată e în materie de „mersul trenurilor”. În scurt timp ni s-au alăturat Paula (de la Reşiţa)  şi (orăviţencele) Alexandra, Mădălina şi Monica.

Nesperat de precis, la ora scrisă pe bilet trenul plecă din gara Lugoj spre „aventura” ieşeană. Am „măsurat” timp de 17 ore drumul până la Iaşi. Aşa cum am promis, nu am făcut matematică pe tren (riscam să fiu vopsit în roz de către admiratoarele Hannei Montana), preferând să glumim, să râdem şi să dormim pe alocuri (mai ales că am împărţit acelaşi vagon cu o mână de „moldobeni adivaraţi” care, întorcându-se acasă, au cărat cu „dânşii” o cantitate însemnată din licorile bahice produse la Teremia Mare.

La fel de precis, la ora stabilită am ajuns în frumoasa gară din Iaşi, deşi eu am uitat să-mi pun o „chietrişicî” în gură, păşind pentru prima oară pe aceste meleaguri. Pe peron am fost aşteptaţi de doamna profesoară Butnăraşu, ghidul nostru, (semăna izbitor cu Andreea Marin) care ne-a condus la microbuzul ce avea să ne ducă la Colegiu Tehnic „Gheorghe Asachi”, unde am fost cazaţi. Condiţiile de cazare au fost excelente, demne de un hotel cu multe stele.

Deşi obosiţi de „glasul roţilor de tren”, motivaţi de vremea bună pe care am sperat să o simţim cu câteva zile în urmă (am plecat pe o vreme tomnatică de acasă), am vizitat Bojdeuca lui Ion Creangă şi ne-am plimbat puţin prin împrejurimi. Fiecare am primit câte un ecuson cu care am putut călători gratuit pe toate mijloacele de transport (şi cum să nu „ridici pieptul” când câte o pereche de ochi curioşi citea pe acestea „Caraş-Severin” ?). Seara profesorii au avut o şedinţă tehnică în care am strâns mâna câtorva din „greii” matematicii româneşti şi mi-am regăsit câţiva colegi de facultate pe care nu-i mai văzusem de multă vreme. După ce i-am dat dreptate lui Ştefan cel Mare în privinţa nobleţei conţinutului unui pahar de „busuioacă”, emoţiile mele aveau să crească precum o funcţie exponenţială (cu baza supraunitară) la auzul unui „noi nu mai ştim nimic” în receptorul telefonului venit din partea „enoriaşelor” mele. Aşadar, am convocat „mintenaş” o „şedinţă” la fel de „tehnică”, precum colegiul în care ne aflam în care (ne-)am recapitulat o grămadă de formule şi tehnici matematice.

Abia a doua zi mi-am dat seama de amploarea şi seriozitatea concursului despre care se vorbea cu o seară înainte. După un mic dejun cu „olicuţî di pastramî”, am intrat în marea de oameni din faţa Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial. Peste 600 de elevi alături de profesorii lor aşteptau cu multe emoţii şi la fel de multă nerăbdare apariţia subiectelor. În timp ce concurenţii se luptau cu subiectele eu am colindat prin Iaşi împreună cu „omologul” meu din Braşov. Am trecut prin câteva librării („Junimea” şi „Cartea Românească”), „am pus o vorbă” la moaştele Sf. Parascheva şi am savurat celebrele „poale-n brâu”. După prânz am trecut la corectat - am fost desemnat să corectez la clasa a 12-a Servicii. Am avut de lucru (multe lucrări, vreo 50 la număr), mai ales că toţi elevii au abordat subiectele corectate de mine. Am întâlnit şi formulări mai originale, chiar şi o „perlă” care merită a fi citată. La subiectul 4 era vorba despre o furnică inteligentă care merge între două puncte de coordonate date pe graficul unei funcţii care s-a dovedit a fi una de gradul al II-lea; ei bine, într-o lucrare am întâlnit un text care suna aproximativ astfel: „dacă furnica e inteligentă, înseamnă că va căuta drumul cel mai scurt între cele două puncte, deci va merge în linie dreaptă, adică pe o funcţie de gradul I !”. Seara – alte emoţii; graţie gazdelor noştri am pătruns în „culise” pentru a afla rezultatele (poate că aici a fost singurul „minus” al organizării, deoarece în îmbulzeala care s-a produs la afişarea rezultatelor nu am reuşit să aflăm imediat rezultatele). Deşi „subsemnatul” se aştepta la mai mult, (aşa sunt toate „soacrele”)  am obţinut 4 menţiuni şi un loc foarte aproape de ultima menţiune. „Ziua cea mai lungă” s-a încheiat cu o cină târzie şi o plimbare prin Parcul Copou, pe lângă teiul lui Eminescu. La acea oră (greu de crezut) am trecut pe lângă un grup de elevi care s-au aşezat în chioşcul din faţa copacului celebru pentru a asculta o prelegere a profesorului lor despre Eminescu, evident…

A doua zi am fost la festivitatea de premiere şi pot să spun că am fost mândru de elevele mele, în momentul când au fost nominalizate. Efortul organizatorilor de a populariza acest concurs şi de a „propovădui” matematica a fost răsplătit cu multe aplauze. Cu strângerile de mână sincere şi cu promisiunea de a reveni, am plecat de la facultate. Ieşenii au de ce să fie mândri: peste 100 de biserici, monumente de cultură şi însemne ale istoriei sunt la tot pasul. În foarte mare grabă am reuşit să vedem Mânăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, Palatul Culturii, Piaţa Unirii, Piaţa Independenţei. Zadarnic am încercat să înţeleg câte ceva din… „filosofia shopping-ului” – m-a obosit mai tare decât orice altceva. Seara ne-am urcat în acelaşi vagon care ne-a adus. Împreună cu colegii din Bihor am verificat relativitatea timpului, scurtându-l cu glume, impresii şi câteva partide de „cruce” (şi acolo e ceva matematică, nu ?).

Ne-am despărţit la Lugoj, a doua zi dimineaţă, făcându-ne fiecare planuri (poate prea multe) pentru (o) vacanţă (prea scurtă). Deoarece eu am fost delegat pentru a face „cronica”, închei cu speranţa în viitor vom găsi mai multă înţelegere pentru sprijinirea mai „consistentă” acestor (din ce în ce mai) puţini adepţi ai „reginei ştiinţelor”. Cu gândul că la anul vom umple un vagon pentru a merge „să le luăm premiile” (sunt vorbele domnului inspector de matematică Nicu Miron, „porta-vocea” organizatorilor), închei prin a felicita (eu atât pot face) pe reprezentantele judeţului nostru: Roxana-Anuţa Margan – clasa a X-a Filologie, Liceul Teoretic „Traian Doda” Caransebeş – menţiune, Paula-Evelina Bulata – clasa a XI-a Servicii, Colegiul Economic al Banatului Montan, Reşiţa – menţiune, Monica-Maria Epure menţiune, Raluca-Mădălina Goian menţiune şi Alexandra-Mirela Pană, clasa a XI-a, Ştiinţe ale Naturii, Liceul Teoretic „General Dragalina”, Oraviţa.



Prof. Mihai Lazarov – Liceul Teoretic „General Dragalina”, Oraviţa