Amintiri "muzicale"

       Se zice prin "popor" că pe la o anumită vârstă omul are tendinţa de a-şi împlini visele copilăriei, iar dacă nu mai poate să facă asta, îi obigă pe urmaşi să le urmeze visul, chiar dacă acestia nu rezonează cu ideea. Mama visa ca eu să fiu popă, eu eram fascinat de tractorul vecinului meu care lucra la "SeMeTeu" şi care îşi repara mai tot timpul "direcţia" la tractor (ce "cool" mi se părea când auzeam cum ambalează tractorul).

       Din clasa I pănă într-a IV-a m-a chinuit profa' de pian şi eu, la rândul meu, "gâdilam" pianul cu menuetele din metoda lui Czerny. Deşi nu mi-a plăcut, mi-a prins bine... Prin gimnaziu am luat o pauză: fugeam de cor sub pretextul ca mi se schimbă vocea şi că fac naveta. Pe urmă am primit un casetofon (nu mai stiu cu ce ocazie) - un aparat "sovietic" (deci, greu... şi solid), care "se înţelegea bine" cu casetele ORWO (made in DDR). Deşi aspiram la un magnetofon (erau nişte Tesla-uri sau Kashtan-uri cu sound impecabil), am rămas multă vreme cu celebrul casetofon, cu care inregistram prin microfon muzică ce era la  Program Plus (de la Televiziunea Yugoslavă). 

        Prima mea "iubire" în materie de muzică a fost Modern Talking, înregistrat pe o caseta AGFA - cu banda impregnată cu dioxid de crom (cunoscătorii nostalgici îşi aduc aminte), cu prima melodie "Cherry, Cherry Lady". Apoi au urmat Bad Boys Blue - cu "Your' a Women" ...şi nu mai ştiu ordinea.

        Mai târziu am descoperit Iris (am cumparat de la Fero-Metal al treilea album al lui Iris). Nu mai ştiu în ce an a fost asta... dar îmi aduc aminte că am văzut în vitrină un vinil cu Iris (al doilea album) şi mă duc cu un aer foarte hotărât la vânzătoare şi o întreb: " - Aveţi cumva, discuri cu formaţii de muzică rock ?". Am auzit un acru  " - N-avem ! ". Am zis apoi " - Daţi-mi, vă rog un disc cu Iris ! ". Şi dacă nu mă înşel, atunci am găsit şi Celelalte Cuvinte. Un singur lucru nu pricepeam eu atunci: de ce nu vedeam la televizor sau de ce nu auzeam la radio asemenea muzică. Adevărul e că mi-a trebuit ceva timp ca să pricep (erau vremuri mult prea tulburi ca să poată înţelege un copil de clasa a 7-a).

        Am "crescut" cu muzica celor de la Compact şi nu mi-a venit să cred când am auzit pentru prima oară Phoenix (pe vinil, în mare secret... "să nu ne audă vecinii"). Între timp, tata mi-a cumpărat acordeon şi "metodă" (s-a gândit tata că "prinde bine" în armată să ştii să cânţi la ceva...). Nu a ţinut foarte mult, mai ales că toate cele ce le cântam erau de-ale populare...

        A trebuit să treacă 3 ani de liceu... până am pus mâna pe chitară. În clasa a 12-a am învăţat acordurile pe o chitară bulgărească, găsind în revista "Cutezătorii" primele acorduri, astfel încât, la sfârşitul clasei a 12-a am reuşit să cânt cu colegii de clasă "cântecele" dedicate fiecărui profesor...

         Prima chitară mi-am cumpărat-o în anul I de facultate de la colegul meu, Cătălin (Zoro) - o mai am şi acum (i-am pus corzi de plastic). A doua chitară (o mai am şi pe aia - are pe ea un autograf de la Tudor Gheorghe) am primit-o la o nuntă (fosta noastră colegă, Simona) când am scos mireasa pentru Adi ("Bine-i mirelui / Că nu-i nimeni-lume ca mireasa lui"). Ce s-au mai minunat vecinii... când ne-au auzit cântând pe mine şi pe Alin-Goddy (creadeau că e nuntă de pocăiţi). 

          Pe urmă am intrat în "pită" la fostul meu liceu şi atunci am regretat pentru prima oară că nu m-am apucat mai demult. Am fost plăcut surprins când, la liceu am desoperit pe Oana şi pe Narcis care cântau împreună. 

          Ţara a avut nevoie de mine şi m-a luat la oaste, unde am cântat cu Ovidiu, cu Viorel, cu Radu şi cu toţi ceilalti "oşteni de nădejde ai patriei noastre". (Ce vremuri faine...!). Am apărut şi pe filmuleţul de prezentare al unităţii cântând "Strada ta" a formaţiei Iris, împreună cu Viorel... 

           Deoarece Narcis s-a dus la facultate (era clasa a 12-a), prima formulă în care am cântat a fost cu Oana - prima mea solistă. Vreo doi-trei ani am tot încercat să cântam pe la toate spectacolele şi balurile de la liceu. Între timp, alături de noi s-a alăturat şi Loredana. O "cântare memorabilă" a fost la întâlnirea mea de 10 ani (mai ţineţi minte, fetelor ?)... Şi tocmai când Andrei-Fabian ne ajuta cu bongos-urile, Oana a terminat liceul şi  "percuţia" de asemenea. Parcă un timp am cântat numai cu Loredana, apoi l-am descoperit pe Vali-Zeus. Mi-a trebuit cam mult până l-am convins să înveţe să cânte la bass (şi-a cumpărat o chitară bass de pe net...). 

           Prima formulă mai complexă s-a închegat când a apărut Marius-Maraba. Împreună a început să sune bine... La unul din primele spectacole, după o piesă plicticoasă, când spectatorii aproape că au adormit, am cântat una din primele piese "Parisienne Walkways" a lui Gary Moore (aici aveţi originalul: http://www.youtube.com/watch?v=qyTHJ40pasM). Zeus a început frumos cu bass-ul, liniştit, şi, când a început solo-ul lui Marius chitara lui cu distors a sunat atât de tare, încât am auzit un simpatic "Oooooooo !" în sală pentru că sunetul i-a trezit puţin pe cei adormiţi.

            Va urma....