Ce vremuri...!

Nu am mai postat de mult... Nu ştiu de ce... Fără a da prea multe explicaţii care ar masca încercarea mea de a justifica omeneasca lene, mă gândesc că e timpul să "bag în priză râşniţa de idei"...Aşadar, zilele trecute a venit pe la şcoală o doamnă mai în vârsta cu o intenţie cel puţin bizară pentru "vremile" în care "vieţuim" noi azi: a venit să ne facă o ofertă de carte veche, "că poate interesează pe cineva"... "decât să fie aruncate la gunoi"... Observând la "contemporanii" mei colegi ignoranţa cu care tratau "naivitatea" doamnei de mai sus, m-am oferit să merg eu după (câteva, credeam eu) cărţi... Am ajuns cu o (românească şi tipică) întârziere de un ceas acasă la doamna respectivă şi am umplut maşina (cea "bună") de cărţi şi reviste cu vreo doi ani mai în "vârstă" decât mine: Gazeta Matematică - vreo 30 de bucăţi (singura publicaţie care a apărut continuu de prin anii 1900 !!!), Gazeta de Fizică şi Chimie - cam tot atâtea, Ştiinţă şi Tehnică (un fel de "Discovery" pe hârtie din anii '70), o colecţie de vreo 50 de cărţi din seria "cartea cu 1 leu şi 50 de bani" şi o grămadă de manuale şi auxiliare didactice... Pe lângă acestea am "amânat" reciclarea pentru o vreme pentru altă grămadă de cursuri de facultate şi de caiete de matematică, fizică, chimie şi limba română ce au aparţinut copiilor "nobilei" doamne...
Bun... Până aici e o banalitate, un fapt obişnuit, un gest (măcar) politicos ca răspuns la o ofertă plină de intenţii bune... Am purces la sortarea şi frunzărirea caietelor şi cărţilor, ceea ce mi-a provocat cel puţin o avalanşă de gânduri, care pot fi rezumate astfel:

"Mamă...! Da' ce se mai învăţa atunci...!!!"

Cursurile erau ale unui fost student la "Construcţii" sau "Arhitectură" de prin anii '70 - când nu intra oricine la facultate, cu atât mai mult din prima încercare... Ceea ce m-a uimit mai mult a fost grija pentru disciplina Limba Română: fişe cu scriitori (de care mulţi din cei care stau în bancă azi nu au habar), caiete îngrijite, pline de sinteze, rezumate, etc, etc. Mai cu seamă că respectivul elev a urmat o facultate tehnică... Nu mai vorbesc de cele de matematică sau fizică.... Mai mult, în revistele "Ştiinţă şi tehnică", pline de lucruri care par banale azi, am descoperit subiecte de matematică date la admiterea în diverse facultăţi, subiecte, care (culmea !!! ) erau însemnate (deci... lucrate !!! ).
Nu pot să nu observ enorma diferenţă dintre elevii de atunci şi cei de acum... Cei de atunci erau mult mai motivaţi să ajungă la facultate - era singura lor şansă de a nu se umili prea mult în armată (şi poate cei care au trait măcar vreo 10 ani de "comunism" vor întelege mai bine) şi de a scăpa de "munca la şaibă"... Şi cred că nu sunt singurele motive...

De ce pe cei din ziua de azi nu-i motivează mai nimic ? Pentru că mediocritatea e omniprezentă şi aproape "cultivată". Am ajuns să cred că "ţara are nevoie de proşti" (probabil pentru că aceştia "votează bine")...

Imnul "crizei", poate...

http://www.youtube.com/watch?v=JKcUbYqXHIg sau

http://www.trilulilu.ro/fifix/83e262380eb4a2

Încă odată trupa Taxi îşi adjudecă, cel puţin, din partea mea atributul de... "geniali".

Dumnezeu să te odihnească, Andrei... !

Mi-ar place să cred că am ceva cititori prin "foia mea", care, dezamăgiţi fiind de faptul că nu am scris, mi-au "tras" cate un "neinteresant" la subiectele mai vechi.


S-au petrecut atâtea, încât nu am putut face faţă avalanşei de evenimente şi m-am comportat ca o Dacie veche, adică am cedat ispitei unei odihne.


Dintre toate un eveniment (mai mult decât) tragic mi-a dat peste cap psihicul - un stupid, incredibil şi "românesc" accident de motocicletă a făcut ca viaţa unui bun prieten al meu, Andrei, să se încheie, mai repede decât un "shut down".


http://www.adevarul.ro/articole/timisoara-vacar-cercetat-pentru-omor-din-cauza-vacii-care-a-ucis-un-motociclist.html

http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/accident-mortal-pe-dn-58b/cn/news-20090727-12360047

Soartă, destin, karma... ? Nu pot spune... Nu găsesc "firescul" în toate acestea...

Era un fel de "help-desk" pentru mine - nu de puţine ori mi-a dat cate o sugestie în a "opera" un computer...

Mă urmăreşte de câteva zile imaginea trupului său din sicriu... şi tot nu realizez că de acum înainte se ca vorbi de el la trecut - a fost... Am participat, evident, la înmormântare şi mi-au dat lacrimile când colegii lui au pornit motoarele în semn de "bun rămas" pentru "Mătăsarul" (Toată cinstea...!). Nu pot decât să mă bucur că nu mai am motocicletă şi să încerc să sensibilizez cumva pe toţi posesorii de permis de conducere... că a conduce (mai ales pe două roţi) nu e o joacă.

Păcat... ! Era un tip cumsecade...

Clasa a XII-a F - promoţia 2009 de la Liceul "Dragalina"

http://www.youtube.com/watch?v=tkADH98DeVo

Lucruri bune despre tara mea...? IV

Am fost de curând la rugă la Vrani (am ceva rude pe acolo). Nu pot să descriu decât prin versurile scrise de unchiul soţiei mele, poetul Ion Colojoară. Distraţi-vă ...!

Dă nigiăie

La Sâmpetru ni-i nigiăia
Toaci-s buni, câta-i greu,
Dar pră ungi scot chimeşa
Că îi mari tămbălău.

Gimineaţa măi dă vriemi,
Dă o grijă să mă scap,
Am pus sus, în cinda căşî
Două miesă cap în cap.

În foiala asta mari,
Maica mie îi grijulie,
Vrie în zîua a dă astăzî
Toaci buni ca să fie.

-Lasă, maică, că pră toaci,
Scamnili vin d-aia noştri
Dă-ţ pră faţă bucuria !
Ar ajuns la poartă goşcii.

Unii vin dă măi aproapi,
Alţii dă la drim măi lung,
Io le ţuc dă omenie,
Şâ mă bucur când ajung.

Îs aprinsă 3 şpoierturi,
Fierb găinili dă ieri,
Sarmili în clocot mari,
Dau de lucru la muieri.

Io înşiep cu vorbi faini,
În năstaşnic năogoi:
- Ţucu-vă a mieli neamuri,
Bieu şî mă pitrec cu voi!

Pră copiii ai dă şcoală
Bucuria îi dă gata:
După colţ, la primărie,
A vinit şi tumba-roata.

La şpăţîri îs plin dă fiăcii,
Ca în filmul dă 5 stăli,
Şătrili dă pră dălături
Vind pişcioali şî mărgeăli.

Prî la două şiasuri, prânzul
În cinieri abureşci,
Fiecari pră cât poaci
Sufletul şâ-l ominieşci.

Unu dă un străn în pamă
Şiluit dă o năredbă;
A luat dân sălăriţă
Cam prea mult pipier pră chebă.

După altă carn friptă,
Vin cinierili dân şpaiţuri
Şî platouri dă crimpită,
Fală mari dă mişpaiţuri...

Noi li spunim ţucărieli,
Alţă li spun pocărăi;
Bei dă toaci după ieli,
Prântră glumii iară bei.

La piaţul dă la cruşi
Vin copii în nouă haină,
Fiecili-s la înghiţată...
Cântă muzica întaină.

Jiocul mari-ş faşi roata
Tot măi mari cătră noapci,
Îi oboru plin dă niamuri,
Cu nipoţ şî cu nipoaci.

Un nipot dân poartă strâgă:
- Buno, caută în dolap
Alci ţoali!... Mi-s acasă
Dă nigiăi, în orlap.

Variantă a "motto-ului" din "capul" blogului...

În colaborare cu Alex, fostul meu elev de la 12 F, un băiat "intoxicat" de-a dreptul cu bun-simţ şi "bolnav" de bine-creşetere, îmi permit să citez dintr-un dialog (după care cel puţin mie mi-a crescut IQ-ul cu ceva procente) o "parafrazare" a motto-ului din "fruntea" blogului meu. (După ce am recitit fraza mi-am dat seama ce a vrut să zică Alexandra - e destul de obositor să citeşti "creaţiile" mele)

"Nu contează dacă, făcând pipi contra vântului, te uzi... Măcar pipi e al tău...!"

Lucruri bune despre ţara mea...? III

Nici nu începusem bine să caut lucruri bune despre ţara mea... şi iată ce mi-a tăiat elanul...

http://us.geocities.com/ligatrb/satul.htm

Deşi nu mă dau în vânt după "Cârcotaşi", am primit de la un coleg de "matematici" un ataşament într-un email pe care imi permit să-l reproduc aici.

Serban Huidu

Va acuz! (de ce m-am săturat de România)
Luni, 8 Iunie 2009
Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!
Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.
Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!
Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!
Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.
Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!
Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!
Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!
Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!
Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!
Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!

Post-postare:

Cele de mai sus nu-mi aparţin. Le-am primit, repet, prin email de la un "confrate" al matematicii, şi mi s-a părut demn de vazut şi de alţii...

Lucruri bune despre ţara mea...? II

Dacă m-aş descurca la fel de bine şi cu scrisul ca şi cu altele (de exemplu făcutul salatelor), probabil că aş fi mai coerent şi mai prompt. Nu e frumos să las lucrurile neterminate, dar "robinetul" imaginaţiei mele curge mai repede decât "maşina de scris". Nu prea pot lăsa "bolnava" mea imaginaţie se dezlănţuie, pentru că mi-e fică să nu iasă lucruri care ar trebui să rămână nespuse.

Pornind de la ideea "confratelui" Tudor Chirilă de la "Vama", care (mi-ar place să cred) că mi-a "furat" ideea făcând postarea "1000 de comentarii frumoase despre Romania! Va bagati?", am probit si eu marea cu degetul zicând "cuvinte potrivite" despre urbea mea, Oraviţa.

Cu siguranţă că am uitat multe, dar... poate vreodată am să îndrept lucrurile...

Să trecem la Românica...

Prima care îmi vine în minte e o "scenă" de "viaţă pur şi simplu" care m-a convins că există mai mult decât "un sâmbure de adevăr" în "zicerea" că aredelenii sunt oameni buni.

Era o zi puţin ploioasă de primăvară. Armia română se bucura sau nu de prezenţa mea în rândurile din urmă ale plutonului (nu mai stiu cât) de transmisiuni (am o înălţime ceva mai mare decât cea a prim-ministrului - 171 cm - eu). M-am bucurat de o "samă" de prieteni în frumosul "burg" Sibiu, aflat în inima ţărişoarei noastre, oraş care adăpostea la momentul acela un furnicar de "vajnici apărători ai patriei".

Aşadar, eram cu prietenul Adrian (mare şef la CFR) şi "păzeam" poligonul de tragere de la Poplaca (satul de origine al personajelor din filmul "Petrolul, aurul şi ardelenii"), pentru că unii din colegii mei faceau exerciţii de tragere cu puştile de-o vârstă cu ei. Îmbrăcaţi fiind (sau se poate spune "dezbracaţi") cu nişte (hai să zicem) "haine" militare pe care le-au purtat efectiv câteva generaţii de confraţi, stăteam în ploaie ca doi stâlpi de telefon, când apare o căruţă "tradiţională" trasă de un cal alb (destul de slab ca să poată fi considerat jigărit). Înarmaţi cu ceva care semăna cu o "flintă" (era un pistol de semnalizare cu rachete), mă simt nevoit să îl ateţionez pe singurul "pasager" al căruţei că "se trage" în poligon. Nici nu apuc să zic ceva despre asta şi căruţaşul zice, ducând mâna dreptă pe chimirul specific ("cureaua lată") într-o veritabilă limbă ardelenească:

- Las' că nu-i bai... Tulai, Doamnie ! Da' ce faceţi, mă ficiori...?

Am mai zis eu ceva despre armată şi despre "misia" noastră că păzim poligonul să "nu-ştiu-ce"...

- Grea-i cătănia...! - zice şi scoate din chimir un pachet de ţigări Bucegi (nu o să uit toată viaţa). Îşi opreşte două ţigări şi ne întinde restul pachetului zicând:

- No... Luaţi...!

- Da' noi nu fumăm - zic.

- Lasă că tot o fi unu' dintre voi care fumează...! - insistă el...

Ce pot să spun în afară de faptul că am rămas mut de uimire ? Nu mai ştiu ce am zis şi ce am făcut ulterior, dar gestul acesta făcut de un om simplu este primul care îmi vine în minte în acest context. Poate că nu e reprezentativ pentru titlul ales, dar merită consemnat undeva măcar... Nu ?

Nu mi-ar displace să citesc întâmplări similare trăite de voi...

Lucruri bune despre ţara mea...?

Se pare că Alexandra e o cititoare "fidea" (trebuia să pun ghilimele, nu ?) a blogului meu, drept pentru care mă provoacă cu subiecte noi: " Am aşadar o provocare: un post despre un lucru care te-a surprins placut în ultimul an în urbea (zona, judeţul, ţara - tu alegi) ta. Prea ne văitam, şi ne e ruşine cu ce avem, când depinde de noi sa nu fie ruşinos ".

Poate că are dreptate, câteodată aşa par şi eu - mi s-a mai spus. Nu ştiu dacă am scuze, dar unori mă simt incapabil să pot să schimb ceva în sensul acesta.

Să începem cu urbea... Are şi ea părţile ei frumoase - teatrul, de exemplu. E superb şi dacă ai o fire romantică, poate să-ţi materializeze ceva din imaginaţie. E o veritabilă poartă spre istorie, "miroase" a artă, e ... suberb! Are o acustică grozavă; dacă ai ureche fină şi asculţi un recital de pian (de exemplu) vei vedea că din locuri diferte ale sălii, se aud nuanţe diferite ale sunetului. Nu se compară cu niciun sistem audio. Această revelaţie am avut-o când ascultam un recital din Mozart cântat admirabil de doi virtuoşi ai pianului - fam. Iana. Am simţit pe pielea mea când am cântat ceva într-un spectacol şi în care greşelile mele de la chitară erau cele mai "vizibile" din tot "recitalul" meu... Personal, mi-am adus toţi prietenii, şi credeţi-mă că toţi au rămas uimiţi. Şi nu pot uita emoţiile trăite alături de elevii mei la fiecare spectacol la care am participat. Pe scurt, îmi aduc aminte de un spectacol pe care l-am făcut într-un trecut, când improvizaţia a fost la ea acasă şi când Ramona a început să o imite pe Andeea Marin, "plantându-mă" în mijlocul scenei ca la "Surprize... surprize..." şi colegii mei de trupă apăreau unul câte unul cântând "Te invit aici...".

Apoi mai e străduţa care leagă teatrul de fosta grădină de vară. E un fel de "mică Sighişoara"... Căsuţe frumoaste, pline de flori, curate, nefiresc de "orăviţene"... Trebuie să o vedeţi neapărat primăvara... E ceva de vis...!

Mai la vale e Muzeul Farmaciei. O altă filă de istorie. Şi neapărat, trebuie povestită de d-l Murgu, care îi ştie toate secretele. Mie personal îmi place casa de marcat, de provenienţă americană; ceva ce numai în filmele western ai ocazia să vezi. Am fost anul trecut cu Tudor Gheorghe (da... renumitul artist) care a rămas foarte impresionat de ceva ce nu se aştepta să vadă în urbea noastră gri. Şi demn de felicitat, de curând au apărut şi indicatoare turistice cu Teatrul şi Muzeul farmaciei.

Prin mai am fost în turnul primăriei. Am făcut nişte poze spelendide cu Oraviţa văzute de sus. Copacul din faţa liceului meu (pe care nimeni nu ştie cum îl cheamă - ma refer la copac - multam', dom' Copăceanu...!) e superb primăvara. E trist să vezi în toate astea un potenţial turistc şi să nu poţi face mai nimic pentru asta. La ce-i bună o bucurie, dacă nu poţi să o împărtăşeşti cu cineva ? La ce foloseşte o operă de artă dacă e ascunsă undeva şi nimeni nu ştie de ea ?

(mai am... nu e gata)

"Dincolo" de România..

Toată copilăria mea a fost marcată de "ce e dincolo", mai cu seamă că de "acolo" venea ciocolata "Cipiripi" (pe care o mâncam aproape de fiecare dată cu un acelaşi ritual...), guma de mestecat "Tin i Tina", pufuleţii "Smoki" (cu alune) şi o gramadă de brand-uri şi produse la care aspiram într-un fel sau altul. Sărăcia din Romanica noastră de atunci ne făcea să ne orientăm antenele de pe case spre Vârşeţ, doar-doar vom recepta câteva imagini de "dincolo". Erau imaginile "libertăţii" ! Savuram până şi nesuferitele de reclame, ca să nu mai vorbim de filme şi de celelalte emisiuni...
Ei bine, azi am văzut "live" ce înseamnă încercarea de a conserva tradiţia şi... naţia, în ultimă instanţă - am fost la Festivalul Copiilor de la Straja. Am fost la "ai noştri de prăstă gial" sau "de peste Căraş".
Dacă ai stat cam multişor prin tărişoara noastră dragă şi te aventurezi dincolo de "pleava societăţii" care face contrabandă cu ţigări de la free shop, dacă reuşeşti să-i ignori şi poţi trece de vămi, ai plăcuta surpriză să nu prea vezi gropi pe asfalt, ba chiar lipsesc cu desăvârşire pe alocuri, apoi ... nu poţi remarca faptul că la ei "se munceşte", mai ales la câmp, chiar şi sâmbăta... şi "rânduiala" de pe câmp nu poate să nu te "irite" că "la noi nu e aşa". Câmpuri frumos cultivate, livezi cu pomi aliniaţi, (am văzut cireşi plini de rod), câte o "vichendiţă" cochetă ici-colo...
Biserica Albă e primul orăşel din cale, oriunde te-ai duce. Ce m-a surprins e că în micuţa urbe, există indicatoare turistice de multă vreme, chiar şi punct de informare turistic. Am mai fost pe acolo la "shoping" şi la "iezere" (la lacuri)...
Trecând de acesta,mergând spre Vârşeţ, găseşti drum din ce în ce mai bun (şi asta nu are cum să nu doară), trecă prin câteva sate şi ajungi la Straja. Recunosc că am mai trecut pe acolo, dar niciodată nu m-am oprit.
Banatul e mult mai mare decât credeam... şi e cu mult mai autentic, cu cât de îndepărtezi de Românica... Acei oameni minunaţi care vorbesc dialectul bănăţean cu mici "nuanţe" sârbeşti, s-au străduit să "pună puţin conservant" pe tradiţiile româneşti ale acelor prin ale căror vene mai circulă sânge vlah, într-o încercare de a nu le face uitate. Absolut impresionant...! O armată de bucătari s-au luptat cele peste 1000 (o mie !!! ) de bucăţi de pleskaviţe de care ne-am bucurat şi noi şi pe care le-am savurat până la ultima farâmă... Au fost prezente cred ca vreo 30 de formaţii şi ansambluri de la toate şcolile care au ceva "româneşte".

Mi-e foarte greu să descriu emoţia pe care am simţit-o când am auzit "Rapsodia Română" a lui Enescu interpretată de o fanfară formată din elevi. Şi mai cu seamă că am auzit-o "dincolo" de graniţele abstracte care ne separă de rudele noastre de sânge. S-a cântat, s-a vorbit, s-a simţit româneşte... Costumele populare au rămas nealterate de la multe generaţii - la fel de colorate ca şi acum 100 de ani. Splendid...! Am văzut şi pe cei mai "uitaţi" români - românii din Valea Timocului.
Şi elevii noştri au fost la înălţime. Au dansat "ca la noi" şi au primit o grămadă de aplauze.
Am vorbit aproape toată ziua limba bunicilor şi străbunicilor mei şi mi-am adus aminte de o gramadă de regionalisme pe care, sincer, le uitasem. Am vizitat biserica şi o expoziţie de fotografie artistică şi obiecte ţărăneşti. M-am simţit ca acasă... Nefiresc de..."acasă"!

Am avut ca ghid pe Sania şi pe Alexandra, două fete extraordinare, care au avut grijă de noi pe tot parcursul festivalului. Le mulţumsc pentru toată răbdarea de care au prisosit alături de noi (atât pot să fac).
Şi nu pot să nu remarc faptul că aspiraţiile acelor tineri este să studieze în România. (Nu e puţin trist...?)

Am întâlnit şi oameni mai români decât noi...

La revedere, române, oriunde te-ai afla !

A mai trecut un an prin noi...

Aşa ziceau cei de la Compact (trupa pe ale cărui acorduri am crescut-copăcel...).

Se zice că sunt 3 feluri de ... indivizi: cei care trăiesc în din amintiri, cei care savurează prezentul şi cei care aşteaptă viitorul... După cum sună postarile mele, se pare că mă plasez în prima... ? O fi aşa... ? Câteodată timpul îşi pune amprenta asupra amintirilor şi le transformă puţin în ceea ce îşi doreşte involuntar subiectul (aşa zice "cartea").

(Nu mă pot despărţi de ghilimele şi de puncte de suspensie. Îmi pare rău, Alexandra...! E "frişca" de pe "tortul" meu, sau "boabele de piper" din cafea... )

S-a mai terminat un an şcolar. La noi, dascălii, timpul se măsoară în ani şcolari (cel puţin la mine e mai simplu să mă întorc în trecut căutând câte un reprezentant remarcabil al unei anumite generaţii). Unii zic "bine că a trecut", alţii se luptă cu "îngrăşatul porcului în Ajun". Pentru mine e doar o "reluare" - în fiecare an e la fel.

Urăsc despărţirile ! Nu îmi place "ultimul curs" - toate seamănă. Nu sunt "meşter" în cuvinte mari, nu vreau să-şi aducă aminte chiar acele clipe. Cred că pe parcursul celor 4 ani petrecuţi au fost altele mult mai "faine de ţinut minte". Nu îmi place să mă exteriorizez, dar cu siguranţă o să îmi fie dor de câteva "feţe palide" de "peste catedră". Trăiască Internetul !!!
Mă stresează bacalaureatul - nici pe ei !!! Mi-ar place să cred că am fost util, dar nu simt asta întotdeauna. Aştept examenele care mă vor "contrazice" flagrant şi berea de la frate-meu. Şi mai presus de toate, aştept marea "plictiseală" de peste vară care îmi va încărca bateriile mult peste "plin".
Mâine e ultima zi de şcolă, practic.... Am de făcut o grămadă de statistici irelevante: voi număra absenţe (yeah...), voi număra pe cei care vin "la cucuruz" (la toamnă), voi face tot felul de clasamente (şi sper că mă ajută "mâna mea dreaptă", Diana).

Nedrept sistem de învăţământ...! Noi îi categorisim pe elevi după cum învaţă la materia pe care o "propovăduim" şi punem "ştampile" pe fiecare clasându-i pe aceştia după "vrednicia" cu care ne reproduc (de cele mai multe ori) pasaje din "scriptura" proprie... Cine suntem noi să facem asta ? (asta e întrebarea ce mă "doare" la fiecare evaluare pe care trebuie să o "executăm").

Îmi place matematica (sau cel puţin aşa cred), deşi uneori e ca şi cum aş cânta muzică rock unor manelişti. Am din ce în ce mai puţini "adepţi" şi din ce în ce mai mai fragezi la vârstă. Matematica dezvoltă o parte din inteligenţă, formează o gândire logică, dar cui mai foloseşte ? Trebuie să recunosc că nu mai e "la modă", nu mai foloseşte marii majorităţi... Vorba unei "contemporane" care la întrebarea cu pricina, a răspuns "Ca să poţi să le arăţi copiilor tăi când vor fi la şcoală şi vor avea de făcut teme". Şi ce trăire sentimentală ar trebui să am când am făcut o grămadă de variante pentru cei de-a 12-a, când ei vor copia oricum din variantele rezolvate incomplet de la editura Sigma ? Şi atunci... cei care vor avea mai mult, vor mai dezvolta puţin ideile expuse în cartea "de copiat". Şi-au făcut fiţuici, aşa că... de ce nu se dă BAC-ul mâine ? De ce să mai pierdem şi alte zile de plajă sau de ştrand ?

Şi cum să nu mă apuce frustrarea când îmi aduc aminte cât am lucrat la matematică şi cât am citit la română ? Dar la ce bun ? Generaţiile noi au medii mult mai mari dect am avut eu vreodată... Şi vrând-nevrând va trebui să accept situaţia că şi ei, la rândul lor, se vor simţi frustraţi când generaţiile nenăscute încă vor fi mai la "înălţime"... ("Am copiat tot şi am luat NUMAI 9,50, mai puţin decât X care are 9,75" ).

În fiecare an le urez tuturor să aibă parte de succesul pe care îl merită ! De cele mai multe ori acesta e mult peste aşteptări...

Post-postare:
Mă întreabă Diana dacă îmi place să scriu. Sincer, nu mă dau în vânt, dar e mică refulare a tuturor frustrărilor sau a angoaselor adunate... E ca ... "după constipaţie"...

1 Iunie...

Dupa câteva tentative de a scrie despre mediocritate, mi-am adus aminte ca mâine e ziua copiilor... Am lăsat-o pe altădată.

Mă uitam la "enoriaşele" mele (îmi place termenul, l-am împrumutat de la prietenul meu Romeo, prof de religie evident) şi observ că le e ruşine să fie copile. Pur şi simplu se ascund în spatele unui machiaj strident, se vopsesc de multe ori fără gust şi încearcă să se comporte nejustificat de "matur" pentru vârsta lor. Am făcut acum ceva vreme câteva comentarii la adresa unei amatoare de manele şi m-am ales cu o grămadă de critici (gen... "dacă mama mă lasă, de ce nu ?").

Dar nu numai ele, căci şi "cei care fac pipi din picioare" se apucă foarte devreme de viciul fumului şi de cel al băuturii, mânaţi probabil de curiozitatea de a vedea cum e să fi "mare". Am avut ocazia să particip la câteva petreceri (banchet, agapă, majorat) şi m-am îngrozit cât de vicioşi pot fi unii...

"În prezent copiii se maturizează mai repede". Această replică o auzim deseori. Aşa o fi ?

De ce oare le ruşine şă fie copii ? De ce oare se grăbesc să scape cât mai repede de această etapă inocentă a vieţii ?

Copiii vor să pară adulţi, iar adulţii se chinuie să pară mai tineri.

Există cineva care nu regretă intrucâtva perioada aceea lipsită de cele mai multe griji ?

La mulţi ani copilului din tine ! (întorc urarea Alexandrei...)

Matematicieni, matematicieni, matematicieni... Atâţia matematicieni ? NU ! Mai mulţi ...!!!

Acest citat l-am găsit pe o carte de matematică uitată prin cămin, pe când eram "studios" în ale matematicii...
Azi am primit "Diploma de moldobean"... Trebuie să mă explic, nu ? Printr-o minune dumnezeiască şi o conjunctură astrală favorabilă două dintre "enoriaşele" mele în ale matematicii s-au calificat la faza naţională a unui concurs de matematică ... şi s-au întors victorioase. Au obţinut o menţiune şi un frumos "al doilea loc de sub menţiune".

Sincer să fiu, mă aşteptam... După ce le-am dădăcit suficient încât să par ca o soacră, fetele mele s-au întors cu motive suficiente de a fi mândre. N-am scăpat nici eu ... Am primit un premiu de "consolare" (o diplomă scrisă în limba răzeşilor, o "medalie", o minge antistres cu un "smile" pe ea şi o "scrisoare" de la "Eş", scrisă cu patimă...). Dacă în postarea anterioară eram destul de pesimist faţă de noua generaţie, acu' pot să zic că ... mi-a revenit puţin optimismul...
Şi pentru că nu pot să trec aşa uşor peste asta reproduc (cu sau fără voia autoarelor) "scrisorica" cu pricina...

Stimate domnule profesor,
Vă scriem aceste rânduri... Nici noi nu ştim de ce. Aici, la "Ieşi" e foarte fumos. Spiritul eminescian e peste tot. Chiar peste tot! E enervant de-a dreptul să dai de prezenţa lui Eminescu chiar şi la fast-food-ul din colţ.
Aşa cum v-am promis, v-am adus "medalia de aur". Nu ştim cine e "vinovatul" pentru această reuşită. O fi Asachi sau Haimovici, Lazarov sau însuşi omniprezentul Eminescu... poate vânzătorul de pe b-dul Ştefan. Nu mai contează, ne-am ţinut de promisiune...
Mingiuţa e anti... stres (ca să nu dăm nume). Colegii dumneavoastră sunt atât de drăguţi încât vă aduc aproape de "culmile disperării" (că tot vorbeam de nume mari, să facem referire şi la Cioran). Când vă simţiţi stresat, nu vă mai descărcaţi nervii pe elevi, stiviţi zâmbetul smile-ul de pe minge.
În final, v-am adus şi diploma de moldovean, anticipând vizita dumneavoastră de la anul viitor în Iaşi.
Revenind la lucruri mai serioase, sperăm să nu vă fi dezamăgi şi vă mulţumim pentru tot...
Cu respect, Antonia şi Alexandra.

Acu' ce să zic... ? Că nu sunt mulţumit...? N-am participat la "Cupa Campionilor Matematicii" (Olimpiada), dar la Cupa UEFA cu siguranţă...! Lucescu nu se bucură oare... ?
Bravo, lor... La mai mare....!
Atenţie, Iaşi, că vin...!!!!

Suma inteligenţelor e constantă...! Păcat ca ... populaţia e în continuă creştere...

... Să mai zic că mare dreptate avea cel care a scos-o din "puţul gândirii" ?
Degeaba... Sunt din întâmplare unul dintre cei care ar trebui să "multiplice" conexiunile neuronale (ale celor ce fac "primii paşi" în societate) - care cică e măsura inteligenţei pe care fiecare o poartă în capul său (cel "dintre umeri", evident...). Cum spuneam, întamplător am onoarea ("oroarea", după cum zicea un învăţăcel de-al meu... ) de a preda matematica "enoriaşilor" mei... ("grea misie").

Ca şi în alte multe dăţi, azi am avut sentimente contradictorii de "la ce bun ?" sau de "Ion Botezătorul" ( - glasul care strigă în pustiu ). Mă gândeam că ministeru' nostru cheltuie cam mult plătindu-ne ... Poate că nu mă străduiesc suficient (posibil), dar zău că nu mai am răbdare... ! Am fost şcolit într-un anume fel, cu anumite valori morale, care poate că nu mai corespund...

Au trecut teze unice... vine BAC-ul... aceeaşi răsturnare de valori şi aceeaşi "aplatizare" a curbei lui Gauss (semn al anormalităţii) ca şi în ceilalţi ani... Meditam o clipă după ce am văzut lehamitea "publicului" meu şi mă întrebam cui foloseşte...?

Educaţia este poate investiţia pe cel mai lung termen ale cărui roade nu se vor vedea prea curând, ci... peste nişte ani când viitorul produs al şcolii îşi foloseşte cumva, în rezolvarea unei probleme o "gaşcă" de neuroni care s-au "împrietenit", legându-şi axonii "întru creşterea inteligenţei".

Afară se anunţă vara, deşi oficial nu e "prin zonă". Deci... cum să mai îndesăm în "creiere" şi ultimile lecţii ? "Las', că nu s-or da chiar astea la BAC...!". Ştiţi care e singura procupare a "tineretului studios" din ziua de azi... ? Camerele de supraveghere ! (dacă se montează sau nu, dacă au sunet sau nu, dacă nu se poate lua curentul chiar atunci) . Pentru BAC-ul de anul acesta s-au pus subiectele la vedere pe internet. Normal că au apărut şi rezolvări pe cărţi gata tipărite ... Dar tot e greu să înveţi... "Noi ne facem că predăm, ei se fac că învaţă..."

Şi ce s-ar întâmpla dacă toţi ar învăţa la matematică? (poate că numărul fraierilor ar fi în scădere ... sau nu ?)

Şi atunci ce rol îmi mai revine mie...?

PS: ... mai primesc câte un mesaj agramat pe care nu pot să nu îl redau....

"ki iam dat ieri poza k mn ?????????????????????" . Mi-e frică să întreb ce clasă e... E un produs al şcolii noastre, cu siguranţă... Dacă acum scrie aşa, în ce "limbă" îşi va face o cerere, peste nişte ani... ?

Voi reveni odată cu un subiect legat de acest fenomen...

Mens sana in corpore "barosano"....

... Asta era "sintagma" pe care regretatul profesor de Limba Română, Nicolae Mărgeanu o folosea ca să-i ironizeze pe cei care practicau sportul fără "cap" (evident, cel dintre umeri). Aproape de fiecare dată când ne alegeam cu câte un eşec la "sportul rege" şi noi îi ceream un mic comentariu din bancă (evident, pentru a mai "trage de timp" la începutul orei de română) "idolul" meu în materie de "dăscălie" făcea sinteza meciului din ziua precedentă: "Mens sana in corpore barosano". Tare ne mai amuza aceasta ... ca şi multe alte vorbe de "duh" ale celui pomenit mai sus...
Dacă aveţi curiozitatea să întrebaţi pe un adolescent despre pasiunile sale 90% dintre băieţi vor răspunde "- Fotbalul". O vorbă englezească care făce o comparaţie între rugby şi fotbal suna cam aşa: "Rugby-ul e un sport de bădărani jucat de nobili, iar fotbalul e un sport nobil jucat de bădărani". Poate pare ipocrizie, dar şi eu am trecut prin "faza" asta - am avut o echipă preferată (U. Craiova - atunci când era "campioana unei mari iubiri") şi am "suferit" la eşecurile acesteia şi am "sărit" în sus când "băteau ai noştri", dar... mi-a trecut odată cu înfrângerea suferită de echipa României la Campionatul Mondial din SUA (cred), atunci când a pierdut la "11 metri" cu Suedia, în sensul că a fost ultimul meci care m-a afectat, încât am "jurat" să nu mai pun la suflet fotbalul.
Ceea ce mă "intrigă" sunt "deontologii" de pe la "iemisiunile" sportive... (au şi canale specializate în aşa ceva). Câtă dezbatere despre o anumită fază, sau despre "a fost sau nu a fost offside" sau "trebuia să-l pună pe Dică fundaş la marcaj, în loc de mijlocaş ofensiv" şi câte alte nimicuri de-astea... Multă răbdare trebuie să ai ca să poţi "analiza" ce spun aştia...! "Ţara arde şi..."
Mi se pare că fotbalul a devenit un fel de "industrie" în care jucătorul şi meciul devin uneori marfă de contrabandă. Se învârt sume colosale de către mai-marii fotbalului, încât esenţa sportului şi adjectivul de "olimpic" şi-a pierdut de mult sensul... Pe la nişte emisiuni am auzit ipoteza cum că meciurile sunt trucate pentru a câştiga unii sume imense la pariurile sportive... Pun pariu că sumele sunt mai mari decât bugetul României... Şi mai e şi criză cică...
Mă uitam de curând la ştiri... există galerii violente (tifosi, ultraşi, etc...) care se bat la propriu înainte sau după meciuri... Cred că e destul de riscant să te aventurezi la un meci de fotbal în tribună în zilele noastre. Nu vi se pare stupid şi animalic să te baţi pentru "ai noştri" ?... De parcă jucătorii exact asta aşteaptă de la tine ca suporter... Nu pot să spun ce aş propune eu pentru cei ce au asemenea manifestări... (dar cu siguranţă aş pune Mozart şi Beethoween la megafoane zilnic în închisori ... şi la sărbători câte un Vivaldi)...
Mai există "fair-play" ? Cred că a devenit arhaism... Zicea cineva cum sunt instruiţi jucătorii pe la antrenamente să păcălească arbitrii (cum să cadă "artistic", cum să simulezi o accidentare, etc). Şi atunci la ce să pierd vremea 90 de minute la televizor... ? Să văd cum "Mutu" nu-şi face treaba pentru că e plătit ca să nu o facă, pentru ca să iasă combinaţia câştigătoare a unora... ?
Grea misiune să antrenezi o echipă... Pe umerii antrenorului pică toată răspunderea... Tot regretatul meu profesor de Limba Română zicea că un antrenor bun poate fi şi un şahist...


"Toată lumea se pricepe la politică şi la fotbal". Aşa o fi...?
Şi dacă cei care fac politică se pricep la aceasta la fel ca şi cei care pretind că se pricep la fotbal... ?

Pâine şi circ...

Expresia "ca la circ" e foarte îndreptăţită... Zău... În "frumoasa" noastră urbe a poposit un circ în "vremi de criză" -
Trîmbiţ, dobe, larmă, chihot,
Fluier, strîgăt, rîs şi ropot...
Şie să fie ? Şie să fie?
Iacă-n tîrg, "minajărie"!
O comegie d'a cu fiară
Şî-'mprejur lume şî ţară ...
(cum zicea Victor Vlad Delamarina în poezia lui "Ăl măi tarie om dân lumie").
Vieţuitorii micului oraş sunt tare doriţi de un altfel de circ decât cel zilnic de la "slujbă", aşa că s-au inghesuit cu mic, cu mare la "comedie". Fiindcă trebuia sa facă cineva pe "doamna educatoare", sorţii cazut-au pe mine...
"Mulce-am văz't, pă bani, viedz bine/
Cum nu vege ori şî şine",
... dar tot am rămas cu un gust "amărui"... În "dornica" lor goană după vreun bănuţ în plus amărâţii circari şi-au vândut îndoielnicul (pe alocuri) talent unui public care era atat de avid... inclusiv dupa "popcornul" la suprapreţ de la intrare. Cum "pe Pământ sunt două lucruri omniprezente - hidrogenul şi proştii", am asistat la câteva scene... care erau mult mai amuzante decât numărul cu care se chinuia colvnul să amuze publicul foarte tânăr. Mai întâi am vazut o "familie cu greutate" (în care toţi sunt supraponderali) care nu s-a putut lipsi de pasiunea lor pentru tot ce se poate mânca şi care şi-a delegat un membru care să facă naveta la "ghişeul" cu popcorn... Pe urmă s-a rupt tribuna... ( :) ) ... nu ştiu dacă din cauza "familiei de două tone" ... cert este că cei de acolo s-au "sufocat" aproape de lojă ca să respire "aerul circului". Apoi a urmat înghesuiala la plimbatul cu poneiul... şi fotografia cu bietul piton ameţit de atâta blitz şi nu numai...
Nu au lipsit paradele "VIP"-urilor locale care şi-au scos "utilajele" lor de fotografiat să imortalizeze pe "al mic" uitându-se la ceva ce nu va vedea prea curând pe aceste plaiuri... deşi săracul prezentator se tot chinuia să spună că "şeful lui îi roagă să înceteze"... Dar cum cei care au locuri la lojă cred că deţin privilegii sporite...
Şi iar vin la ce mă doare - absenţa celor câţiva ani de acasă în care trebuia cultivată puţina grijă pentru curăţenie... Noi ne chinuim să dresăm animalele să se comporte ca oamenii (câinii joacă fotbal şi salută, poneii fac plecăciuni... ), pe când animalele nu trebuie să depună nici cel mai mic efort pentru ca noi să ne comportăm ca ele (să marcăm locul pe unde am trecut... într-un fel sau altul)...

Despre nimic... sau muzică...

Făcui plinul la o "oareşce" benzinărie acum vreo două săptămâni şi drept "mulţumire" am auzit un frumos text "recitat" de către "tipu' de la casă"... cum că... pot câştiga una dintre cele 4 maşini (de "agăţat")... După ce i-am zis că îmi ajunge una, răbdarea mi-a fost răsplătită cu un CD... Fără să gândesc prea mult l-am ales pe cel cu " ză best of anii 90". Proastă alegere...! Nu ştiu cine a făcut compilaţia aia... dar... mi-a obosit "arătătorul" pe butonul de "next" căutând ceva mai pe gustul meu... Toate numai cu "zdringhi-zdringhi" şi " 'uţ-'uţ " (citat-am din "contemporanul Badea") ...
E adevărat, nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi, dar printre ei se numără şi subsemnatul... Mă gândeam dacă nu era bine să fi ales clelalte "ză besturi" (din '80 sau '70).
Se spune că cea mai "bună" muzică e cea care are peste 10 ani... O fi aşa ? Sau, poate cea mai apreciată rămâne muzica adolescenţei fiecăruia ?

Fabula... (cu Toma Caragiu)

http://www.youtube.com/watch?v=xjrH66KisqM

(Aproape) incredibil!... Această scenetă are tot atâtea "primăveri" ca şi mine.... Şi totuşi atât de actuală... Pentru cei ce nu au "simţit" efectele comunismului e mai greu (poate) să priceapă subtilităţile "turnate" de actori şi strecurate de cei care au scris textul... Se pot face speculaţii, bineînţeles...: ori nu au văzut cei de la cenzură (ori nu au înţeles), ori au avut "pile" cei care interpretează... ori...

Poate ca sună a "nostalgie", dar... nu vi se par mai buni decat cei din "zilele noastre" ? Ei au gasit un subiect foarte... delicat - raportarea unor date "umflate" la "superiori". Nu stiu cum, dar mi se pare de foarte mare "actualitate"... Nu ? Chiar nu aţi vazut situaţii similare (aştept comentarii ! ) ? Vreţi un exemplu ? Examenul de Bacalaureat e la fel de trucat ca şi "rapoartele" celor din fabulă (mai vorbim despre asta...)
Şi de ce nu-mi plac cei din "zilele noastre" ? Pentru că umorul se rezumă la vulgaritate şi la o lipsă de talent, uneori... Nu ?
Gândiţi-vă la "Vacanţa Mare" ! Recunosc, prima oară au fost interesanţi (Garcea e reprezentativ), dar acum sunt... uzaţi... - aceleaşi replici, acelaşi umor vulgar, hidos uneori...
Divertis ? De când a plecat Pascu, nu mai e la fel... Îmi aduc aminte că am fost la un spectacol când erau toţi, acum nişte ani... Atât de tare am râs, încât am făcut febră musculară... şi la un moment dat, nu mai râdeam, pentru că fazele erau atât de dese, încât m-am oprit din râs ca să nu pierd replica următoare... Cred ca ce-i mult nu-i sănătos, nu ?
"Cârcotaşii" ? Nu mai au farmec...
Personal, îmi place Mircea Badea... Frustrările lui sunt mai aproape de ale mele, are aproape aceleaşi dezamăgiri şi ... are ceva mai mult curaj de a spune lucrurilor pe nume...
Aştept critici, observaţii, comentarii...
Numa' binie !

1 Mai...

Unde sunt "vremurile de altadata" ?

Nu ştiu de ce (poate din cauza vârstei) ziua de 1 Mai nu mai are farmecul pe care l-a avut odinioară... Îmi amintesc gustul inconfundabil al crenvrustilor cu muştar pe care îi mâncam de două ori pe an: de 1 Mai şi de 23 August (cele două mari sărbători ale "perioadei de dinainte"). Abia aşteptam să vină 1 Mai... şi nu era decât o singură zi în care se sărbatorea "munca şi cei ce muncesc". Şi mai era ceva... aveam program toată ziua la Tv (ceea ce era mare lucru) în care mai prindeam şi vreun film (altă raritate de pe "vremuri").

Nu regret acele vremuri, dar îmi lipseşte... (hai să zicem) emoţia că "vine 1 Mai". Mare dreptate avea Marcel Proust (cel care căuta "timpul pierdut" în aroma madlenelor- prăjiturlelele acelea franţuzeşti ...).

Mâine e "Ziua muncii" (care muncă ?) sau "a celor ce muncesc" (mai munceşte cineva în ţara asta ? ). Dacă aş fi sarcastic aş zice că ... de la daci ni se trage. Herodot zicea că " Dacii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci", dar puţini dintre noi ştiu şi continuarea (puţin ruşinoasă) - "dar la ei lenea e la mare preţ" (am citat din memorie, deci, nu garantez că aşa o fi zis).

Aş vrea să visez o clipă... E voie ? De ce nu ? Ce ar fi ca mâine să ma trezesc într-o ţară în care fiecare îşi face treaba lui ? (şi nu mă refer la "treaba mare" ) ... Şi pe cât posibil să se chinuie puţin să şi-o facă bine ... Şi ...mai mult... fiecare dintre noi să respecte munca celuilat... Doamne...! Nici nu am loc şi viteza de scris ca să pot să descriu tot visul... ! (aşa o fi raiul... ?)

Nu aţi visat vreodată să mergeţi în parcul urbei noastre ... să vă aşezaţi pe o bancă (curată şi integră), fără a călca pe cojile de seminţe şi chiştoace (din faţa băncii, lăsate de manelarii care tocmai au "fumat" o pungă de "bomboane agricole") , să "respiraţi" puţină linişte şi să "auziţi" aer curat ? ... şi să vă întâlniţi cu un necunoscut care îşi plimbă nepotul (în siguranţă) care să zică " - Good morning, sir ! What a beautiful day... " ?

Şi am putea scrie un întreg roman numai cu " ce frumos ar fi dacă... ".
Treziţi-mă! Nu ştiu de ce... dar uneori mi-e teamă că "nu mai apuc zilele acelea"... Şi totuşi ce putem face ? Ce pot face ? Ce...?

Cred ca a sosit timpul...

Nu vă gândiţi la ceva foarte fatidic! Era timpul sa-mi fac şi eu blog... Se pare ca "se poartă"... Sau nu ? În fine... Mai de curiozitate, mai din îndemnul lui Bobo care a zis "Ar trebui !!! Păi, să ştiti că ar trebui !!!", iată-mă faţă în faţă cu "tehnica modernă"... Incep cu o promisiune de a posta subiecte interesante... Astept sugestii, de ce nu... şi critici... că... asta e... !