Cronica
Olimpiadei Naţionale de Matematică
2014
Săptămâna trecută frumosul oraş Sibiu a avut
misiunea să organizeze Olimpiada Naţională de Matematică, faza finală. Timp de
o săptămână oraşul a găzduit cea mai mare densitate de „inteligenţă” din
România – cei mai buni dintre cei mai buni elevi pasionaţi de „regina
ştiinţelor” s-au întrecut în rezolvarea problemelor de matematică. Alături de
elevi, au fost prezenţi şi „greii” matematicii din ţara noastră: profesori, inspectori,
autori de manuale, culegeri, creatori de probleme, nume sonore din „revista de
căpătâi” a oricărui rezolvitor – „Gazeta Matematică”.
Printre cei peste 500 de elevi participanţi s-au
numărat şi cei mai buni matematicieni în devenire din Caraş-Severin:
-
Clasa a V-a: BUGA ANDRU MIHAI – Colegiul Naţional
„Traian Lalescu” Reşiţa
-
Clasa a VI-a: CIOBANU ELENA – Şcoala Gimnazială Nr. 2
Reşiţa
GUŞIŢĂ CRISTINA – Liceul Bănăţean Oţelu Roşu
-
Clasa a VII-a: PÎNZARIU TEODORA – Liceul Teoretic
„Tata Oancea” Bocşa
-
Clasa a VIII-a: MORARIU DORIAN SEBASTIAN – Liceul
Bănăţean Oţelu Roşu
-
Clasa a IX-a: IONESCU ROBERTO – Liceul Teoretic
„Traian Doda” Caransebeş
-
Clasa a X-a: CIOBANU ANCA – Colegiul Naţional
„Traian Lalescu” Reşiţa
-
Clasa a XI-a: ŞTEFĂNESCU ANDREI NICOLAE – Liceul Bănăţean
Oţelu Roşu
-
Clasa a XII-a: ADAM CĂTĂLINA ALINA – Liceul Bănăţean
Oţelu Roşu.
Din delegaţie au
mai făcut parte domnul profesor Lucian
Dragomir (membru în comisia centrală de corectare), doamna profesor Mustăţi Liliana (însoţitor la „juniori”
– clasele V-VI) şi subsemnatul (însoţitor la „seniori” – clasele VII-XII şi
„cronicar”).
Datorită
legăturilor feroviare nepotrivite pentru noi (trebuia să schimbăm prea multe
trenuri şi să ne trezim la ore minuscule), am optat pentru a ne deplasa cu
autoturismele personale. Am avut în favoarea deciziei în primul rând faptul că
maşina mea e la a doua participare la Olimpiada Naţională (anul trecut a fost
la Braşov) şi acordul părinţilor elevilor care ne-au ajutat să depăşim toate
meandrele birocraţiei.
Am plecat
duminică, 6 aprilie în speranţa de a nu avea prea mult trafic pe şosea. În
Reşiţa am făcut „joncţiunea” cu maşina colegei mele însoţitoare care o aducea
pe Teodora, după care am plecat spre Caransebeş, de unde l-am luat pe Roberto.
Prima parte a lotului s-a completat cu Alina, Dorian şi domnul profesor
Dragomir la Oţelu Roşu. Aventura „matematică” avea să înceapă la „marginea”
judeţului nostru. Prognoza meteo era cumva „proporţională” cu starea de spirit
– predominant însorit; emoţiile ascunse „după nori” aveau să se manifeste prin
„averse” abia în zilele următoare. Până la Haţeg am avut ce povesti – de la
glume, amintiri la planuri de viitor şi, mai ales „ce facem la Olimpiadă”. La
un han de pe lângă şosea am făcut un mic popas înainte de intrarea pe faimoasa
autostradă. În scurt timp am intrat pe cele două „paralele” care leagă Deva de
Sibiu, atât şoferii, cât şi maşinile bucurându-se de „caii putere” scoşi la
plimbare pe alocuri cu 130 de km/h. Fericirea a
ţinut de la Simeria până după Sebeş, când am fost nevoiţi să „tăiem paralele cu
o secantă” – adică să intrăm pe DN 1 (locul preferat al „ştirilor de la ora
cinci”, de unde „se transmit în direct” odioasele accidente rutiere). Din cauza
traficului (pe care speram să-l evităm) am pierdut reintrarea pe autostradă şi
am fost nevoiţi să mergem pe „drumul vechi” până la Sibiu. Am găsit foarte uşor
locaţia de cazare – Hotelul Ana Oil, aflat la intrarea în oraş. „Cercetările”
noastre de pe Internet au confirmat frumuseţea finisajelor şi confortul
acestuia chiar de la intrarea in holul recepţiei, cele 3 stele de pe firmă
fiind poate prea puţine. Deşi obosiţi de traficul de pe şoselele noastre, am
avut puterea să (re)vedem centrul oraşului pe înserate. E foarte greu să găsesc
cuvinte potrivite pentru a descrie (poate) cel mai frumos oraş din România, dar
sunt convins că orice vizitator şi-ar dori o bucăţică din acesta în locul său
de baştină…
Luni ni s-au
alăturat lotului şi ceilalţi participanţi (Cristina, Elena, Anca şi Andrei) şi
ne-am întâlnit cu „călăuzele” noastre – domnul profesor GHERGHEL
IONEL, alături de eleva voluntară VINTILĂ
THEA care au
avut o „Săptămână altfel” în care au avut grijă de noi pe parcursul întregii
şederi. Am primit legitimaţii de călătorie, o hartă a locaţiilor pe la care
trebuia să trecem, o listă cu mijloacele de transport cu trasee şi orele de
sosire în staţii ale acestora. După o nouă „incursiune” prin centru, însoţiţi
de gazdele noastre am participat la festivitatea de deschidere la Sala
Sporturilor din Sibiu – plină de… matematică. Preşedintele Societăţii de
Ştiinţe Matematice din România, domnul profesor Radu Gologan a avut primul cuvânt în deschiderea celei de-a 65-a
ediţii a prestigioasei manifestări cu un citat din marele matematician John von
Neumann: „Dacă oamenii nu cred ca
matematica este simpla, asta este pentru că ei nu îşi dau seama cât de
complicată este viaţa” Alături i-au stat o serie de oficialităţi: de
la instituţii de învăţământ, la cele administrative şi chiar bisericeşti şi
militare. Emoţiile şi-au făcut prezenţa şi natura rezona cu acestea prin ploaia
bacoviană ce s-a revărsat asupra noastră.
Marţi,
ne-am ascuns emoţiile şi am pornit spre locaţiile de concurs. De remarcat este
că ne-a fost pus la dispoziţie un autocar care ne-a dus la cele două locaţii de
desfăşurare a concursului: Colegiul Naţional „Octavian Goga” pentru juniori şi
Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” pentru seniori. Subiectele deloc uşoare
(doar e faza naţională) au pus mintea olimpicilor la treabă preţ de 3, respectiv
4 ore. După masa de prânz a avut loc un eveniment deosebit în Piaţa Mare –
sponsorul principal al Olimpiadei (Banca Comercială Română) a organizat o
şedinţă foto cu toţi participanţii. În timp ce lucrările au fost evaluate, a
fost organizat un tur al oraşului în care ne-au fost prezentate câteva din
obiectivele turistice.
Miercuri,
în aşteptarea rezultatelor, juniorii au vizitat Dumbrava Sibiului, iar seniorii
au fost la Universitatea „Lucian Blaga” unde s-au întâlnit cu reprezentanţi ai
firmei UBISOFT (creatoarea unor celebre jocuri pe calculator şi tablete), de la
care au aflat printre altele cum se „fabrică” un joc de succes şi că mulţi
foşti pasionaţi de matematică sunt în spatele ideilor care au prins contur în
realizarea unor faimoase jocuri (cine nu a auzit de Assassin’s
Creed, Far Cry sau Prince of Persia ?). După amiaza a fost punctul culminant al
săptămânii – afişarea rezultatelor, după care au fost depuse contestaţii. Am
încercat de toate: de la fericire că am scăpat la deziluzii că puteam mai mult…
Nu am strălucit, dar nu am fost nici codaşi – la clasa a V-a, a VI-a şi a VIII-a ne-a
„despărţit” o jumătate de punct de ultima medalie.
Joi
a fost organizată o vizită la Şcoala de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete
„Ion Vodă”, în timp ce primii clasaţi au fost invitaţi la proba de baraj. A
fost şi ziua dedicată unui „sport” ce tinde a deveni „olimpic” – shopping-ul.
Seara am avut parte de o frumoasă petrecere organizată de eMAG la care
matematicienii au dovedit că ştiu să cânte şi să danseze foarte bine. Dacă nu
am luat nici un premiu la matematică, măcar la dans Roberto s-a dovedit cel mai
bun.
Vineri
a fost ziua dedicată cu adevărat celor mai buni. Festivitatea de premiere a
fost organizată la fel de grandios la Casa de Cultură a Sindicatelor. Pe scenă
au urcat medaliaţii cărora le-a fost răsplătit efortul cu diplome, medalii şi
premii consistente (în bani). Am aflat că sponsorii principali ai Olimpiadei (BCR, fundaţia eMAG şi casa de avocatură Ţuca
Zbârcea şi Asociaţii) au ca angajaţi în posturi decizionale foşti olimpici
la matematică, care au făcut posibil implicarea financiară a acestora în
sprijinirea elevilor olimpici. Domnul profesor Lucian Dragomir a fost distins cu un premiu din partea fundaţiei
SIGMA pentru probleme frumoase propuse la aceasta olimpiada. Nu pot să nu remarc apatia mass-mediei pentru
acest subiect, mult mai avidă de „senzaţionalul de la ora cinci”, care a
„lipsit cu desăvârşire” de la acest eveniment (un simpatic domn şofer de taxi
spunea că „radioul ar trebui să vuiască
zilele aceastea”).
În
speranţa că anul viitor va fi mai bun, merită să felicităm strădania elevilor
noştri de a participa (în special al lui Buga
Mihai care a „fugit” de la un concurs de şah de la Călimăneşti pentru a
participa la Olimpiada de Matematică) şi efortul uriaş depus de organizatori
(au aflat abia în urmă cu două luni că Sibiul va fi gazda).
Prof. Lazarov
Mihai (însoţitor de lot la seniori)
Liceul Teoretic „General Dragalina”, Oraviţa